Formația feminină de handbal SCM Craiova a fost eliminată în optimile Cupei României de Rapid București, care s-a impus pe teren propriu cu 25-20, după ce formația lui Bogdan Burcea a condus cu 13-12 la pauză. Cele două formații se mai întâlniseră la începutului anului, în Sala Polivalentă, într-un meci de campionat, iar atunci craiovencele au câștigat la două goluri diferență.
Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț (portari), Cace (3 goluri), Ion, Țicu (3), Nikolic (1), Orșivschi, Colac (4), Tătar, Klikovac (3), Vizitiu, Zamfir (4), Savu (2).
Următorul meci al handbalistelor Craiovei este în campionat, duminică, de la ora 15.30, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.