Tenis: Karolina Pliskova a câştigat turneul de la Doha

0
449

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova (locul 3 în clasamentul mondial) a câştigat, sâmbătă, turneul WTA Premier de la Doha, Qatar, jucat pe suprafaţă rapidă, după ce a trecut în finală de sportiva daneză Caroline Wozniacki (locul 18 WTA), scor 6-3, 6-4.

Partida a durat o oră şi 20 de minute. Pliskova a reuşit patru aşi, iar procentajele de reuşită la serviciu au fost de 77% cu prima minge şi 50% cu cea de-a doua. Wozniacki a greşit mai puţin, doar cinci erori neforţate, dar daneza nu a putut să facă faţă jocului în forţă al cehoaicei. Pliskova a avut 27 de lovituri direct câştigătoare, faţă de cele 9 ale lui Wozniacki.

Caroline Wozniacki, fost număr 1 mondial, câştigase precedentele confruntări directe cu Karolina Pliskova, trei la număr. Însă jucătoarea din Cehia, cap de serie numărul 2 la Doha, şi-a arătat forma foarte bună din acest debut de sezon, în care a pierdut un singur meci (4-6, 6-3, 4-6 cu Mirjana Lucic, în sferturile Openului Australiei).

Karolina Pliskova (24 de ani) câştigă cel de-al optulea titlu WTA din carieră şi al doilea din acest an, după succesul de la Brisbane (Australia). De cealaltă parte, Caroline Wozniacki (26 de ani) rămâne cu 25 de trofee la simplu în palmares.

În urma parcursului perfect din Qatar, Karolina Pliskova va primi 470 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 132.740 de dolari. Prin urmare, cehoaica şi-a consolidat poziţia a treia WTA, în detrimentul Simonei Halep (25 de ani, 4 WTA). Cele două jucătoare sunt despărţite de 468 de puncte în acest moment. Românca nu a participat la Doha şi nu va juca nici săptămâna viitoare, în turneul de categorie Premier 5 de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, întrucât se recuperează după o accidentare.