Craiova: Trei femei cercetate pentru că au furat băuturi de la Lidl

0
394

Ieri, 18.02.2016 , în jurul orei 13.00, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, persoane necunoscute au sustras din incinta supermarketului Lidl 10 sticle cu băuturi alcoolice, producând un prejudiciu de aproximativ 1500 lei. Poliţiştii craioveni s-au deplasat imediat la locul indicat, iar in scurt timp in urma activităţilor specifice de cercetare desfăşurate de către lucrătorii de investigaţii criminale şi proximitate, împreună cu patrulele de siguranţă publică, au reusit să oprească, la iesire din municipiul Craiova, pe  Calea Bucureşti, un  autoturism în care se aflau patru persoane. Poliţiştii au legitimat persoanele respective stabilind că se numesc P. LOREDANA, 24 de ani, V. MIHAELA, 37 de ani, ambele din Bucureşti, B. GEORGETA, 64 de ani, din comuna Isvoarele, judeţul Giurgiu, pasagere, şi V. CRISTINEL, 41 de ani, din Bucureşti, conducătorul auto. În urma controlului efectuat, oamenii legii au găsit în portbagajul autoturismului, cele 10 sticle cu băuturi alcoolice care fuseseră sustrase de cele 3 femei. Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.