În matematica doljeană, rombul devine trapez

0
353

Duminică, 15 februarie, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova, elevii de clasele VII-XII au susţinut faza locală a Olimpiadei de Matematică. Nimic mai frumos. La clasa a VII-a, 127 de elevi, dornici de performanţă, s-au aliniat la startul competiţiei, fiind convinşi că efortul lor se va reflecta în rezultat. Dar nimic mai fals. Afişarea rezultatelor, de luni dimineaţă, i-a bulversat pe foarte mulţi dintre micii matematicieni ai Doljului.

O parte din tineri au susţinut că rezultatele sunt suspect de mici. La o analiză simplă se constată, de exemplu, că la Subiectul IV rezultatele sunt la extremis, unele de nota 10, iar altele de 1, 2, 3 şi 4. Bun, acum nu exagerăm, mai sunt şi elevi care nu au căzut pe soluţie, dar, când inevitabilul se întâmplă, automat te întrebi dacă acolo nu a fost o problemă şi cum s-ar putea ea repara, astfel încât niciun elev să nu aibă de suferit. Dar la ce ne referim.

În urma contestaţiilor, elevii au obţinut punctaje foarte mari. De exemplu, o elevă de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova a obţinut, la prima corectare, nota 2 la subiectul IV, iar, după contestaţie, a fost notată cu 10! Problema a fost de geometrie şi trebuia demonstrat că figura obţinută este un romb. Păi, după cele două rezultate diametral opuse, orice om sănătos la cap se întreabă care din cei doi profesori a controlat greşit? Cel care a punctat cu 2 sau cel care a dat nota maximă? În ambele situaţii, problema e groasă. Pentru că, dacă primul profesor a greşit, înseamnă că nu ştie ce este un romb, crede că este un trapez, nu? Şi atunci, cu tot respectul pentru ceilalţi profesori merituoşi, nu are ce căuta în învăţământ, pentru că s-ar putea spune că mutilează elevii.

În plus, ce gândesc acum ceilalţi olimpici, depunctaţi la sânge, care în sinea lor ştiu că au făcut problema, dar, din diverse motive, nu au reuşit să ajungă să depună contestaţia ?! În orice ţară normală, când se întâlnea o astfel de situaţie, automat, se făcea o nouă comisie şi se recontrolau toate lucrările. Aşa, pentru liniştea elevilor. În plus, recorectând lucrările celor care au făcut contestaţie, au fost automat „pedepsiţi” următorii de pe listă, care au fost declaraţi necalificaţi. Trebuie menţionat că termenul de depunere a contestaţiei a fost luni, 16 februarie, între orele 12.00-14.00, care sunt ore de muncă pentru părintele însoţitor. Cum prezenţa lui este obligatorie, iar pentru elev acestea sunt orele de curs, ne putem întreba şi pe ce raţiuni s-a fixat acest interval orar?

Din păcate, cazul nu este singular, dar vi l-am prezentat pentru că acesta a fost cel mai flagrant, adică să faci nota 10 dintr-o notă de 2, notă maximă pe care suntem convinşi că a fost pe deplin meritată de elev. Lăsând la o parte faptul că, tot la olimpiada în cauză, au fost elevi care s-au trezit cu nota 4, apoi domnii profesori au revenit şi au recunoscut că este o lucrare de nota 10 pentru că elevilor nu li se luaseră în considerare chiar şi jumătate din subiect! Aşa că ne punem acum întrebarea: câţi elevi or avea, de fapt, nota 10 ?

Este normal să depui contestaţie şi este normal să primeşti răspuns. Dar niciodată, când vorbim de matematică, diferenţa de la prima corectare la cea de-a doua nu poate fi mai mare de un punct, maximum două, pentru că întotdeauna 1 plus 1 face 2. Şi astăzi, dar şi mâine. Am încercat să obţinem un răspuns de la conducerea ISJ Dolj, dar din păcate el s-a lăsat aşteptat. Noi am înţeles situaţia, una extrem de ridicolă şi pentru dânşii. Ce poţi să le explici unor elevi care vin într-o competiţie decât că, da, poţi să faci problema de 10, dar asta e… primeşti nota 2. Din nefericire, mulţi au rămas cu nota 2, nota 3 sau nota 4, deşi meritau un 10 rotund. Suntem foarte curioşi să vedem ce spune Ministerul Educaţiei, cum va explica domnul ministru al Educaţiei de ce, totuşi, la Craiova, rombul e trapez…