AMR 10 pentru „Extensiv”

0
42

Arena din Parcul Romanescu ar trebui să găzduiască, pe 1 martie, derby-ul Craiova – Steaua

Zece zile au mai rămas până la derby-ul dintre Universitatea Craiova şi Steaua, sau CSU – FCSB, iar stadionul care îl va organiza, „Extensiv” este pe finalul procesului de amenajare Arena este depăşită, după ce a fost lăsată de izbelişte în ultimii ani, dar poate lua cotă de trecere, în special în caz de forţă majoră, cum este cel provocat de demolarea „Centralului”. Proprietarii stadionului din Parcul Romanescu, fraţii Nicu şi Eugen Mihăilescu, cei care au deţinut şi echipa Extensiv Craiova, sunt în puşcărie, iar arena a fost pusă sub sechestru, pentru închiriere fiind contactat administratorul judiciar. „Chiar dacă nu va fi totul la cel mai bun nivel, suntem dispuşi să suferim, să ne sacrificăm, doar pentru ca echipa să rămână în Craiova” spune Emil Săndoi despre concesia făcută fanilor, care şi-au regăsit fotbalul acum un an şi şi jumtate, după doi ani de secetă.

De sub zăpadă, gazonul nu arată prea bine

Problemele principale vizau gazonul şi vestiarele. La suprafaţa de joc s-au început lucrările destul de târziu. „Nu poate fi o stare a gazonului deosebită. Nu ne-am ocupat de el din septembrie, pentru că nu am avut voie, nu ne-a permis administratorul judiciar. Acum să vedem la ce nivel îl poate aduce nea Titi Bâtlan” spune Sorin Cârţu, care pănuia o vizită pe „Extensiv” la venirea din Antalya, dar terenul este acoperit cu zăpadă. Cârţu a antrenat-o în urmă cu 15 ani pe FC Extensiv, unde i-a lansat pe Mirel Rădoi, Florin Şoavă, Claudiu Răducanu

Cel care se ocupă acum de refacerea suprafeţei de joc este Constantin Bâtlan, fost campion cu Ştiinţa în 1974. Unele porţiuni pur şi simplu au fost înlocuite cu gazon adus de pe „Central”, în alte părţi s-a lucrat la drenaj. „Nu am avut prea mult timp la dispoziţie, am făcut ce am putut. Chiar dacă nu de la meciul cu Steaua, gazonul va arăta bine cât de curând” spune Titi Bâtlan.

Tribunele şi vestiarele sunt OK

Prima acţiune întreprinsă a fost înlocuirea scaunelor. Cele de la tribuna I, tribuna 0 şi de la singura peluză au fost schimbate cu unele albe aduse de pe „Ion Oblemenco”. În schimb, cele verzi, roşii şi galbene de la tribuna a doua au fost păstrate. Se lucrează intens pentru ca tribuna oficială să fie închisă, fiind sudată o structură pentru termopane. Capacitatea arenei este undeva în jurul a 6.000 de locuri pe scaune, astfel încât sectorul oaspeţilor, amplasat la capătul tribunei a doua, deţine 300 de locuri. „Nu ştim dacă va fi ocupat însă, după ce galeriile Stelei au anunţat că nu susţin FCSB” spun cei care se ocupă de arenă. Turnicheţii au fost montaţi, la fel şi camerele de luat vederi, acestea fiind aduse tot de pe „Central”, ca şi scaunele din tribune şi mobilierul pentru vestiare. Încăperile rezervate celor două echipe, arbitrilor, oficialilor şi reprezentanţilor presei au fost dotate corespunzător, fiind înlocuite instalaţiile sanitare, caloriferele, duşurile. Clădirea care le înglobează se află lângă arena propriu-zisă, iar problema principală a fost repararea acoperişului. De asemenea, vechea tabelă a dispărut, urmând a fi adusă alta pentru perioada în care alb-albaştrii vor juca în Parcul Romanescu.

Craiova – Steaua a fost penultimul meci pe „Extensiv”

Craiova – Steaua va fi primul meci de Liga I pe „Extensiv” după 7 ani. Ultimul joc găzduit de arena din Parcul Romanescu a fost Universitatea – Ceahlăul, iar penultimul a fost tot un derby Craiova – Steaua, câştigat de roş-albaştri cu 2-1. Atunci, pentru olteni marca actualul căpitan al Stelei, Prepeliţă, iar victoria steliştilor era adusă de cei doi Moreno, Pepe şi Dayro. De altfel, Prepeliţă va fi singurul care poate evolua şi în meciul de pe 1 martie, doar Dănănae fiind un alt „supravieţuitor”, dar el este trecut pe lista de transferuri de CSU. Arena „Extensiv” a găzduit acum 12 ani şi un meci internaţional, partida România – Bosnia, la under 21, scor 0-1.

Abonamente între 40 şi 240 de lei

Conducerea clubului din Bănie a pus deja în vânzare abonamente la meciurile din retur de pe „Extensiv”. îi vrea alături meci de meci. Acestea pot fi deja achiziţionate online pe www.biletecsuc.ro, dar şi la magazinul oficial al clubului, preţurile fiind de: 40 lei (peluză), 100 lei (tribuna II), 140 de lei (tribuna I) şi 240 de lei (tribuna 0). Pentru studenţi şi pensionari sunt reduceri 30%.