Alte două vagoane deraiate lângă Craiova , ridicate de pe şine, dar circulaţia feroviară pe ruta Craiova – Caracal rămâne închisă

0
210

 Alte două vagoane, din cele 11 deraiate în noaptea de 15/16 ianuarie, în comuna Leu , au fost ridicate de pe şine, numărul celor degajate ajungând la 9. Circulația feroviară pe relația Craiova-Caracal rămâne în continuare închisă.

Compania CFR SA a anunţat, în această dimineaţă, că în stația CF Leu s-au ridicat și au fost scoase în afara gabaritului nouă din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar, produs în data de 16 ianuarie.

“Echipele de intervenție ale SRCF Craiova acționează în continuare cu o macara de mare tonaj cu o capacitate de 250 tone pentru ridicarea celorlalte două vagoane deraiate, de pe fir II de circulație Malu Mare – Leu. Până la această oră, pe firul I (Leu – Malu Mare) s-au realizat lucrări de reparații la linie (montat traverse, șină, un aparat de cale) și se intervine pentru aducerea liniei în parametri pentru circulația trenurilor și punerea sub tensiune a firului de contact. Este important de precizat faptul că, redeschiderea circulației feroviare pe firul I este condiționată de ridicarea vagoanelor de pe firul II, operațiune care se poate realiza doar cu poziționarea (calarea) macaralei de mare tonaj pe firul I. În urma evenimentului, la intrarea în stația CF Leu, unde nouă vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat, a fost afectată linia pe ambele fire de circulație (300 m), au fost avariate trei aparate de cale și a fost rupt un stâlp al liniei de contact. În continuare circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată) sau cu transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile CF Craiova – Caracal și retur, asigurată de SRCF Craiova, măsuri de circulație care vor fi menținute până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar în stația CF Leu. Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii”, menţionează reprezentanţii CFR SA.