Sub titlul „Omul în negru”, scriitorul, poetul şi profesorul universitar francez Thomas Clerc revine, într-o lungă cronică publicată de ziarul Libération, asupra meciului de la Paris, din 8 decembrie, între echipele PSG şi Başakşehir. Meci întrerupt în urma unei afirmaţii presupuse rasiste a arbitrului român Sebastian Colţescu.
„Din 9 decembrie încoace, am numai gânduri negre” începe cronica lui Thomas Clerc din Libération. Scriitorul şi poetul francez reaminteşte că „în urma unei afirmaţii făcute de al 4-lea arbitru, român de origine, la adresa antrenorului adjunct al clubului turcesc, camerunezul Pierre Achille Webo, pentru prima dată în istorie, un meci a fost întrerupt de jucători pentru a protesta contra rasismului de pe stadioane”.
Thomas Clerc revine apoi asupra cuvintelor rostite de arbitrul român. „In focul acţiunii, acesta l-a desemnat pe Webo cu cuvântul „negru”. Pe scurt, a zis despre un om negru că e negru. Dacă ar fi folosit un echivalent al cuvântului „negro” în engleză sau „nègre” în franceză, atunci nu ar fi fost niciun dubiu cu privire la rasismul cuvintelor sale. Dar aici, un cuvânt neutru precum negru, a fost detonatorul unei revolte. Webo spune că „s-a simţit ofensat” dar în realitate el s-a înşelat” mai scrie Thomas Clerc în Libération.
„Ce cuvânt ar fi trebuit să folosească oficialul pentru a desemna pe cineva pe care nu-l cunoştea?” se întreabă semnatarul cronicii. „Domnul antrenor adjunct”? „The Black”? „Orice ar fi”, continuă scriitorul, „o să ni se spună că omul nu trebuia desemnat prin culoarea pielii sale, aşa cum a scris-o dealtfel pe Twitter Roxana Mărăcineanu. Ministra franceză a Sporturilor, fără nici cea mai mică onestitate intelectuală, vede în asta o dovadă a rasismului”.
Pentru Thomas Clerc, „rasism este atunci când suporteri din tribune imită maimuţele în faţa unor jucători de culoare. Dar nu e nicio urmă de rasism când într-un grup de albi, un negru este desemnat ca atare. Si invers, este la fel de valabil. Rasele există din punct de vedere fenomenologic, orice ar zice unii. A desemna pe cineva după culoarea pielii sale nu este, cu excepţia anumitor contexte, ceva rasist în sine. La fel, nici cuvântul „negru” nu capătă o conotaţie rasistă decât în anumite ocazii. Aici însă, ocazia nu există. Cum însă rasismul este foarte prezent în societate, trebuie şi un antirasism în oglindă, cu toate riscurile de rigoare. Dacă nu mai putem spune „negru” pentru a desemna un om care e negru (şi „alb” pentru a desemna un alb), orizontul se va întuneca. Dacă numai negri vor putea folosi cuvântul negru pentru a-şi clama identitatea, atunci înseamnă că suntem în drum spre fascism” e de părere Thomas Clerc.
In finalul cronicii sale din Libération, scriitorul francez e de părere că „cel mai şocant a fost falsificarea care a urmat. Mai toate mediile de informare l-au criticat aspru pe omul în negru, acuzându-l că a făcut afirmaţii rasiste fără să verifice sau să pună la îndoială informaţia, nici măcar o dată. Târâte în mocirlă de puterea mediatică, sportivă şi politică, cuvintele arbitrului şi persoana sa au fost descalificate. Cum spunea filosoful Jean Baudrillard, realul a dispărut în faţa interpretărilor sale. A instrumentaliza antirasismul contra unui adevăr obiectiv, este cel mai sigur mod de a-ţi distruge propria cauză. Jucătorii ar face mai bine să se revolte contra adevăratului rasism decât să joace comedia supraevaluată a antirasismului prost înţeles” conchide Thomas Clerc.
