Pe parcursul anului trecut, poliţiştii din toată ţara au emis aproape 8.000 de ordine de protecţie provizorii, dintre acestea cca. 3.000 fiind transformate în ordine de protecţie, după cum a comunicat IGPR. Oamenii legii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane pot fi puse în pericol, printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. Cea mai mare parte a ordinelor provizorii a fost la solicitarea victimelor, 39 la solicitarea altor persoane şi 77 la cerinţa altor instituţii abilitate în acest sens, 66% din total fiind în mediul urban. În 2019, comparativ cu 2018, scăderi de 64% la infracţiunile de cerşetorie, de 12% la cele privind folosirea unui minor în scop de cerşetorie, 36% la vătămare corporală, 21% la tentativă la omor, 16% la corupere sexuală a unui minor, 12% la loviturile cauzatoare de moarte, 5% la abnadon de familie. Reglementările legislative actuale au intrat în vigoare la finele anului 2018.