Ultimii trei ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteo, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO), un organism specializat al ONU. În 2017, temperatura medie globală a fost cu 1,1 grade Celsius peste nivelul înregistrat înainte de Revoluţia Industrială, potrivit datelor WMO. Recordul de temperatură a fost înregistrat în 2016, iar în 2017 şi 2015 datele au fost similare. „17 dintre 18 cei mai călduroşi ani din istorie au fost în acest secol, iar gradul de încălzire din ultimii trei ani a fost excepţional. Statele Unite au avut anul cel mai scump din punctul de vedere al catastrofelor meteorologice şi climatice, în timp ce dezvoltarea altor ţări a fost încetinită sau inversată de cicloane tropicale, inundaţii şi secetă. Încălzirea arctică a fost deosebit de pronunţată şi va avea repercusiuni profunde şi de lungă durată asupra nivelurilor mărilor şi asupra modelelor meteorologice din alte părţi ale lumii”, a spus secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas. Temperaturile medii din 2016 şi 2015 au fost afectate de fenomenul „El Nino”, care se produce in zona tropicală, sudică, a Oceanului Pacific, din cauza încălzirii la suprafaţă a apelor oceanului şi a deplasării acestora dinspre partea vestică spre partea estică (spre vestul Americii de Sud). Fenomenul meteo generează secete, furtuni şi inundaţii. Doar în Statele Unite, vremea extremă şi dezastrele climatice au generat pagube record de 306 miliarde de dolari în 2017, în special din cauza incendiilor şi a uraganelor (Harvey, Maria şi Irma), potrivit datelor ONU. Preşedintele american Donald Trump şi-a retras ţara din Acordul de la Paris, întrucât nu consideră că schimbările climatice sunt provocate de emisiile de gaze şi alte activităţi desfăşurate de către companii.
La 29 decembrie 2017, Trump a ironizat teoria încălzirii globale, afirmând că în estul Statelor Unite ar fi bine să se încălzească puţin vremea, în contextul temperaturilor extrem de scăzute. Prin Acordul climatic de la Paris din 2015, cele 195 de state semnatare au stabilit obiectivul de a limita creşterea nivelului mediu al temperaturii în lume sub nivelul de două grade Celsius. Îndeplinirea acestei ţinte depinde de folosirea combustibililor fosili.