Master în limba engleză, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
786

Ieri, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, a avut loc prezentarea unui proiect de dezvoltare educaţională, din care face parte instituţia de învăţământ superior, invitat fiind cel care ţine acest curs de „Master” , în limba engleză, în specializarea „Dreptul afacerilor”, prof.univ.dr. Michael Martinek, de la Universitatea Saarland, din Germania. Acţiunea a ţinut cont şi de un alt eveniment important: donarea, către Facultatea de Drept, a Fondului de carte „Ion Dogaru”, o colecţie impresionantă de volume de specialitate, care i-a aparţinut prof. univ.dr. Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, cel care va aniversa, foarte curând, o vârstă venerabilă, iar festivitatea oficială a intrării în patrimoniul instituţiei se va desfăşura pe 30 ianuarie.

În acest an, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a demarat un program de „Master”, susţinut în limba engleză, în ceea ce priveşte „Dreptul afacerilor”, cel care va susţine cursurile fiind prof.univ.dr.  Michael Martinek , de la Universitatea Saarland, din Germania. „Este un nou program, care se adresează studenţilor veniţi la studiu din alte ţări, pe programele Erasmus, iar, în principal, ne adresăm celor din ţările riverane Dunării – Bulgaria, Serbia, etc. Cel care va susţine cursul de „Commercial Arbitration” este domnul Michael Martinek, însă, când acesta nu este prezent, pregătirea va fi făcută de cadre ale noastre, cu o pregătire extraordinară şi cu o experienţă internaţională recunoscută. Dar, mai multe vă poate spune chiar dânsul   ”, a precizat prof.univ.dr.  Gabriel Olteanu, prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.

„Aveţi studenţi foarte bine pregătiţi”

Michael Martinek , Doctor „Honoris Causa” al Universităţii din Craiova, precum şi al altor instituţii de învăţământ superior de prestigiu din întreaga lume, este o persoană foarte volubilă, care nu se fereşte de dialog şi, în primul rând, ataşat de studenţi şi nu a pregetat să stea de vorbă cu mass-media: „Mă leagă o perioadă de 12 ani de Facultatea de Drept din Craiova, colaborările dintre instituţia dumneavoastră şi cea de unde vin fiind foarte bune. Acum, sunt în calitate de susţinător al unui curs în limba engleză , de „Arbitraj internaţional în activităţile comerciale” şi sunt suprins plăcut să văd că aveţi studenţi foarte bine pregătiţi. În program sunt cuprinşi 50 de tineri, iar la fiecare oră sunt prezenţi mai bine de 30, cu toţii posedând cunoştiinţe temeinice de limba engleză, una din care provin toţi termenii de specialitate. Nu pot decât să-i transmit domnului prof. Ion Dogaru, de care mă leagă o strânsă prietenie, aprecierea mea, cu atât mai mult cu cât, în curând, va împlini 83 de ani, şi am înţeles că va dona o importantă bibliotecă bibiotecii Facultăţii de Drept”. Mesajul prof. Martinek va putea fi văzut, în format electronic, zilnic, pe ecranele din holurile instituţiei, iar, pe 30 ianuarie, într-un cadru festiv, va fi oficializată donaţia acad. Ion Dogaru, una care cuprinde peste 4.000 de volume.