În vreo două seri, de dată recentă, senatorul de Dolj, Claudiu Manda, a onorat invitaţiile unor moderatori de emisiuni politice, la posturi de televiziune respectabile. Din observaţiile noastre, de-a lungul timpului, Claudiu Manda nu se dă în vânt după apariţii publice şi nu s-a dorit, vreodată, un virtuos comunicator al partidului, cum se spune, cultivându-şi discreţia, cu destulă abilitate, şi nelăsând impresia că trăieşte din judecarea adversarilor politici. Existau, fireşte, şi oarece „pagube colaterale” ale acestei diminuări a spiritului critic. Care, la alţii, a devenit organul somnolent al judecăţii, descoperindu-şi voluptatea opiniei critice, satisfacţia de a amenda, de a cere socoteală până la apogeul plăcerii. Dar asta este o altă discuţie. Și, dintr-o dată, am descoperit un „alt” Claudiu Manda: exprimare corectă, fluidă, logică şi scurtă. Cu pauze mici între cuvinte, zâmbet abia schiţat, mai mult subînţeles, şi evitarea oricărei lăbărţări inutile a frazei. Nici o inhibare de circumstanţă, nici o bâlbă, ci doar o acurateţe stilistică notabilă în construcţia oricărui raţionament. Nu ne-am hazarda să exclamăm bombastic: cât a crescut Claudiu Manda! Sună şi straniu. Am putea greşi impardonabil. S-a întâmplat însă altceva: acceptând, într-un moment învolburat, funcţia de preşedinte a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, totul s-a schimbat în viaţa lui. A învăţat să suporte şi veştile proaste, iar orice supraestimare s-a dizolvat. De bună seamă, nici o demnitate pe lumea asta nu îţi dăruieşte ceea ce îţi lipseşte de la natură, „minte”, se spune în popor. Dar nu asta îi lipsea senatorului de Dolj, liderul social-democraţilor din judeţ, care a şi transferat o parte din competenţele politice altor militanţi din staff, evadând astfel din atmosfera născătoare de confuzii pernicioase. Sau, mai degrabă, luând distanţă. Nu ştim dacă, ex abrupto sau în timp, a învăţat că a fi de acord cu cineva şi, în genere, a cultiva judecata afirmativă nu este un semn de moleşeală intelectuală sau debilitate. Dimpotrivă. Că are vocaţia de funambul, oricum nu îl bănuiam. Și asta este o revelaţie. Demonstrând aptitudinea de a împinge, cât îi permite legea, curiozitatea şi rigoarea în explorarea şi controlul umbrelor puterii, probează o stilistică instituţională. Fiindcă în democraţie – în altă parte problema nici nu se pune – informarea şi informaţiile nu fac casă bună. Evitând ziariştii care romanţează, romancierii care informează, politicienii care rămân curioşi şi, cunoscând destule taine, Claudiu Manda nu doreşte un lucru: să întreţină un scepticism naţional. Și trebuie să fii naiv sau ipocrit ca să pretinzi că îl poţi face să se confeseze, în tentativa obţinerii unei lămuriri, nu a adevărului, a unei sugestii, nu a unei convingeri, a unei chei, nu a legăturii în totalitate. Preţuindu-şi discernământul şi onoarea proprie, senatorul de Dolj, Claudiu Manda, rămâne principial, nu fiindcă i se ordonă, ci fiindcă a răbdat, şi a acumulat cunoştiinţe, până a atinge statutul actual. Şi o mărturisire: cu Claudiu Manda n-am mai discutat din primăvara anului trecut.
