Klaus Iohannis: Premierul mi-a promis că nu vor fi ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale fără consultare

0
300

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, ieri, la şedinţa de Guvern. Înainte de şedinţă, Iohannis a avut o discuţie, în biroul premierului, cu şeful Executivului şi cu ministrul Justiţiei, Florin IoAdaugă articolrdache, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că a primit asigurări din partea premierului că nu va pune pe ordinea de zi suplimentară modificarea Codului Penal şi ordonanţa privind graţierea. „Cunoaşteţi povestea că este un elefant în încăpere, dar nu-l vedem. Sunt doi elefanţi – ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a codurilor penale. Evident că şi despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai dimineaţă, iar domnia sa mi-a spus că discuţia avusese loc deja cu anumiţi colegi din Guvern şi că nu va fi pusă pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind graţierea şi modificarea codurilor. De asemenea, prim-ministrul s-a angajat ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio şedinţă de guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident sub conducerea ministrului Justiţiei, a doamnei ministru de Interne şi a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene, să fie puse în transparenţă, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităţilor prevăzute de lege”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că este obligatoriu ca Guvernul să respecte aceste chestiuni. „Înainte să ajung eu la Guvern, domnul prim-ministru analizase cu maximă responsabilitate aceste chestiuni şi aşa a fost posibil ca în 20 de minute sau cât am stat noi doi împreună să ajungem la consens, fiindcă amândoi şi, evident, toţi membrii Guvernului, dorim să consolidăm statul de drept şi atunci o parte importantă este respectarea normelor şi, nu în ultimul rând, respectarea românilor şi a asociaţiilor şi a societăţii civile care, cu toţii, vă asigur, sunt foarte interesaţi de aceste speţe”, a adăugat şeful statului.

Intervenţia şefului statului a venit după ce premierul a evitat să vorbească explicit despre cele două ordonanţe. Iniţial, Klaus Iohannis a spus în debutul şedinţei că a avut o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu, pe care l-a rugat să prezinte concluziile discuţiei dintre ei. „Avem o ordine de zi care a fost publicată, ordinea de zi pe care fiecare dintre dumneavoastră o aveţi în mapă. Ca să înlăturăm orice fel de lucruri pe care le-am văzut apărând în spaţiul public, aşa cum l-am informat pe domnul preşedinte în discuţia avută, noi discutăm despre lucruri care se află pe ordinea de zi, ceea ce nu înseamnă că tot conform prevederilor constituţionale şi a atribuţiunilor pe care Guvernul le are, în perioada imediat următoare toate lucrurile pe care ni le propunem să le facem şi noi, şi Parlamentul, să le putem adopta în şedinţele de Guvern. Aşa că tot ceea ce e trecut pe ordinea de zi o să discutăm punct cu punct. În general sunt lucruri legate de construcţia bugetară a legii bugetului, pentru adoptarea unor OUG şi a unor HG. De asemenea, e o HG pentru data de 23 ianuarie ca zi liberă, astfel încât să se facă legătură şi cu 24. Dar v-aş ruga, dle ministru al Finanţelor ca în această perioadă, dincolo de ceea ce înseamnă zile libere, aşa cum ne-am angajat să trimitem legea bugetului de stat spre Parlament”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, că şedinţa de guvern prezidată de preşedintele Iohannis a fost “o şedinţă ordinară”, în care s-a dezbătut şi aprobat ordinea de zi stabilită, înregistrându-se şi o premieră, conform Constituţiei, respectiv prezenţa preşedintelui. “Subliniez, azi s-au discutat lucruri comunicate din timp”, a spus Grindeanu, precizând că pe ordinea de zi nu figurau proiecte de ordonanţe de urgenţă privind graţierea sau modificarea Codului Penal. Premierul a precizat că “nu a fost nicio intenţie” de a pune pe ordinea de zi a şedinţei de guvern acest fel de ordonanţe, “cu sau fără prezenţa preşedintelui Iohannis”.