Război în Ucraina: Roman Abramovici cedează Ucrainei preţul de achiziţie pentru Chelsea

0
296

Roman Abramovici, care a deţinut clubul de fotbal din Premier League, Chelsea, timp de 19 ani a anunţat în martie 2022, la câteva zile după izbucnirea războiului din Ucraina că renunţă la toate funcţiile sale de la clubul englez şi va vinde toate participaţiile sale la acesta. Guvernul conservator de atunci a aprobat tranzacţia, cu precizarea ca Abramovici nu va beneficia de preţul de achiziţie şi fondurile vor fi folosite în scopuri umanitare în Ucraina. Clubul a fost achiziţionat de omul de afaceri Todd Boehly prin intermediul unui consorţiu de investiţii înregistrat ulterior sub numele BlueCo. De atunci Boehly a rămas singurul reprezentant majoritar. Premierul laburist Keir Starmer a anunţat în Camera Comunelor că guvernul său va emite o licenţă de transfer pentru ca Abramovici să transfere 2,5 miliarde lire sterline către fondul umanitar ucrainian.