Comisia de investigaţii din Rusia a anunţat, astăzi, arestarea unui cetăţean uzbek, Akhman Kurbanov (29 ani) suspectat de implicarea în asasinarea generalului rus Igor Kirillov, în faţa imobilului din bulevardul Ryazansky, unde locuia, printr-un atac cu bombă, revendicat de Kiev. Suspectul ar fi declarat că a fost racolat de Serviciul special ucrainian. La cererea acestuia ar fi ajuns la Moscova, unde i s-a dat un dispozitiv exploziv pe care l-a amplasat pe un scuter parcat în apropierea clădirii, în care locuia generalul Kirilov. Suspectul ar fi închiriat şi un autoturism parcat tot în apropierea clădirii, pe care a fost instalată o cameră de supraveghere. Videoclipul filmat de aceasta a fost transmis în timp real organizatorilor atacului, din oraşul Dnipro, în Ucraina. Făptaşului i s-a promis suma de 100.000 dolari şi posibilitatea de a se muta într-una din ţările europene. Liderul de la Kremlin s-a bazat mereu pe serviciile sale de informaţii. O serie întreagă de asasinate i-au demonstrat că sunt departe de a fi infailibile. Menţionate sunt cele împotriva lui Daria Dugina, fiica filozofului Alexandru Dugin, corespondentul militar Vladen Tatarski (Maxim Fomin) ucis într-o cafenea din Sankt Petersburg, Stanislav Rzhitski, fost comandant al submarinului Krasnodar al flotei Mării Negre, Ilia Kiva fost deputat al Radei, împuşcat în regiunea Moscova.