Ziua cea mare a sosit, atât pentru reprezentativa Franţei, cât şi pentru cea a Argentinei, ambele cu câte două titluri de campioană mondială în palmares. Astă-seară este programată cea de a 64-a partidă şi ultima la actuala ediţie, disputată în premieră într-o ţară arabă. Stadionul „Lusail”, din Doha, va găzdui finala încredinţată arbitrului polonez Szymon Marciniak, o clonă a „şerifului” italian Pierluigi Colina, responsabilul FIFA cu desemnarea arbitrilor. Ultima întâlnire între cele două echipe a avul loc la 30 iunie 2018 în optimile CM din Rusia şi s-a încheiat cu victoria francezilor (4-3). Franţa, deţinătoarea titlului, vrea să egaleze Brazilia (1958, 1962) şi Italia (1943 şi 1938), şi să lege două titluri succesive. Câştigător al trofeului ca jucător şi căpitan al echipei în 1998 şi în costum de antrenor în 2018 „D. D.” poate deveni un mit. Mbappe, Griezmann, Giroud, Varane şi Lloris, actori şi în epopeea rusă, sunt pregătiţi să îmbrace costumele de idoli pentru mii de tineri fotbalişti care aspiră la glorie. Kylian Mbappe, la 24 de ani (peste câteva zile) se poate gândi că îl poate detrona pe Pele, câştigător a trei Cupe Mondiale (1958, 1962, 1970) în caz de victorie. La rândul lor albii-celeştii, cu Lionel Messi fabulos în Qatar (5 goluri, 3 pase decisive), de 7 ori câştigător al Balonului de Aur, câştigător a 4 Ligi ale Campionilor şi o avalanşă de Cupe şi campionate, în decursul carierei, aflat la al 5-lea Mondial, dar ultimul, astă-seară pe „Lusail”, aspiră şi ei la trofeul care le lipseşte din palmares starului lor. Argentina, într-o formă iraţională, anunţă o finală grandioasă şi istorică. În joc cel de-al 3-lea titlu. Ultimul sacru în 1986 cu Diego Maradona stratosferic, rămâne memorabil. Ce paradox: Mbappe şi Messi sunt coechipieri la PSG. Lionel Scalone (44 ani), numit în 2018 pentru două luni, reuneşte capacitatea tactică a lui Menotti şi pragmatismul lui Bilardo, după ce a câştigat Copa America, poate câştiga şi Cupa Mondială, ceea ce n-a reuşit nici un predecesor de-al său. Pentru el o finală nu se joacă, ci se câştigă. Este a 4-a finală între Adidas şi Nike la o Cupă Mondială. Argentina a preferat Adidas-ul iar Franţa Nike-ul. Din cele 32 de echipe calificate în Qatar, Nike a echipat 13 selecţionate, Adidas 7 şi Puma numai 6. La ediţia precedentă, finala Coraţia – Franţa, a avut în premieră doar sigla Nike, după 4 finale 100% Adidas.