Baschetbaliștii Craiovei au ajuns la 6 eșecuri consecutive

0
468

Echipa de baschet a Craiovei era cotată cu şanse la titlu în acest sezon şi chiar unii dintre jucători şi antrenorul Aco Todorov rezonau cu acest ţel neoficial. Veneau după cel mai bun sezon din istoria echipei, cu semifinală de play-off, antrenorul care confirmase fusese păstrat, continuase şi căpitanul echipei, care-şi adusese alături colegi alături de care performase în trecut. Începutul părea oarecum să confirme speranţele echipei, s-au contabilizat 3 victorii în primele 4 meciuri. Însă toate pe teren propriu, şi toate după evoluţii neconvingătoare,  contra unor adversari în derivă: Sibiu, care-şi schimbase aproape toată echipa, Piteştiul, care avea să-şi demită antrenorul, şi Steaua, o candidată la locurile 7-8. Din etapa a 5-a a început dezastrul pentru formaţia din Bănie, care a acumulat nu mai puţin de 6 înfrângeri la rând şi este aproape să-şi compromită obiectivul principal: intrarea în Top 6. Practic, dacă nu vor intra în sextetul fruntaş, sezonul va fi terminat pentru craioveni încă de la începutul anului 2020. Aşadar, peste o jumătate de milion de euro  de la bugetul local pentru ca fanii din Bănie să vadă meciuri de duzină! Neintrarea în primele 6 înseamnă practic retrogradarea din eşalonul care contează. Degeaba obţii locul 7 sau locul 8 după mid-season, fiindcă nu oferi nici meciuri atractive şi nu ai oricum nicio şansă în play-off, unde vei întâlni ori campioana sezonului regular, ori ocupanta locului secund. Paradoxal, în perioada cea mai slabă pentru echipa din Bănie, antrenorul Aco Todorov a primit o veste excelentă, fiind numit selecţioner al naţionalei ţării sale, Macedonia de Nord, el urmând să-şi desfăşoare activitatea în paralel la Craiova şi la reprezentativa ex-iugoslavă.

Laser a ratat coşul victoriei, în ultima secundă

Cele mai importante meciuri ale craiovenilor se dispută chiar înaintea finalului de an, cu ultimele două clasate, Piteştiul şi Steaua. Pe primul, elevii lui Aco Todorov l-au pierdut, luni seara, în Trivale.  Piteştenii, care aveau un singur succes până atunci, s-au impus cu 91-90, pe sferturi: 25-32, 22-16, 23-15, 21-27. Craiova a început şi a terminat bine, dar între timp a fost jale. Au şocat în primul rând ratările neverosimile, singur cu coşul, chiar şi din partea unor jucători de calibru pentru liga noastră. În teren cu foştii jucători ai Craiovei, Gajovic şi Fraseniuc, Piteştiul s-a desprins la o diferenţă din 2 cifre în sfertul 3, Gajovic fiind cel mai bun jucător al gazdelor. Craiova a revenit în ultimul parţial şi a egalat, 78-78, însă apoi a cedat iniţiativa. Finalul a fost dramatic. De la 91-85, Laser a punctat de la distanţă, apoi Troupe a reuşit un slam-dunk. Piteştiul a avut atacul cu 30 de secunde înainte de final, dar nu a închis meciul. Pe contraatac, Tyler Laser, MVP-ul partidei, putea aduce victoria în ultima secundă, dar a ratat o aruncare care-i este la îndemână, pe pătrundere, cu panoul. Craiovenii pierd astfel o mare şansă de a-şi consolida prezenţa în Top 6, pentru care vor tremura serios. Au jucat pentru SCMU Craiova: Troupe 27 de puncte, Laser 23, Pratt 16, Ţâbârnă 12, Gudul 7, Byerd 3, Năsturescu 2, Berceanu, Diculescu. Următorul meci este decisiv pentru craioveni, luni, de la ora 19, în deplasare, cu Steaua. După 10 meciuri, formaţia din Bănie ocupă locul 6, cu 13 puncte din 3 victorii şi 7 înfrângeri. Practic, craiovenii ar trebui să bată Steaua în deplasare şi să câştige acasă cu Dinamo şi Oradea, pentru a intra în Top 6 şi pentru a salva acest sezon.