Teatrul Național din Craiova amână premiera spectacolului “Hot L Baltimore”, în regia lui Peter Schneider

0
348

Teatrul Național „Marin Sorescu” anunță publicul spectator că amână spectacolul “Hot L Baltimore”, în regia lui Peter Schneider, programat în zilele de 18,19,29,21,22 decembrie 2013.  „Îmbolnăvirea unei actrițe din distribuție face ca premiera (n.r. – din data de 21 decembrie) să fie amânată până la începutul lunii februarie 2014”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției. Cei care au cumpărat bilete pot recupera contravaloarea acestora de la agenția teatrului sau pot opta pentru a le păstra pentru spectacolele din luna februarie. „Ne cerem scuze pentru acest inconvenient și urăm tuturor spectatorilor noștri un Crăciun îmbelșugat și un An Nou mai bun”, adaugă reprezentanții TNC.