Legea amnistierii, retrimisă la Comisia juridică până la 1 februarie 2014

0
374

Camera Deputaţilor a decis ieri, în unanimitate, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind amnistierea şi graţierea unor categorii de infracţiuni, până la 1 februarie 2014. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a venit cu acestă propunere, motivând că trebuie consultate toate instituţiile interesate care au puncte de vedere contrare. În ciuda numeroaselor discuţii pe care le-a iscat şi a opoziţiei liberalilor, care au declarat, prin vocea preşedintelui lor, că vor vota împotrivă, controversatul proiect de lege s-a aflat din nou pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, fiind ultimul punct. Reamintim că, sub o puternică presiune publică, deputaţii au retras, marţea trecută, proiectul din plen. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice din Cameră, au declarat pentru HotNews.ro că proiectul a rămas pe ordinea de zi a şedinţei de ieri pentru că dezbaterea de săptămâna trecută a fost suspendată, iar proiectul nu a fost retrimis la comisii. Ca atare, potrivit procedurilor parlamentare, cei doi susţin că proiectul rămâne pe ordinea de zi pentru viitoarea şedinţă, când se va lua o decizie asupra ei. „În acest moment nu există o decizie politică dacă se va dezbate săptămâna viitoare în plen”, a spus Ciucă, în timp ce Zgonea a declarat că „proiectul legii amnistiei poate fi dezbătut săptămâna viitoare, peste două săptămâni sau poate să aştepte mult şi bine”. HotNews.ro a intrat în posesia modificărilor făcute în noaptea de luni, 9 decembrie, de către deputaţii din Comisia juridică a Camerei, şi acesta prevede că se amnistiază infracţiunile pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 7 ani inclusiv sau amendă. Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie penală, autor, coautor, instigator, complice şi participaţie improprie. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 6 ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora (n.r. – cum ar fi interzicerea dreptului de a fi ales sau a ocupa o funcţie în stat), precum şi pedepsele cu amenda aplicate de instanţa de judecată. Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător.