Activități culturale în anul 2013 la Secția Împrumut pentru Adulți „Adrian Păunescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

0
340

Colectivul secției Împrumut pentru Adulți “Adrian Păunescu” a realizat, pe parcursul anului 2013, 35 de activități  și expoziții de carte la care au participat aproximativ 1000 de tineri.

 I. Prin cultură împotriva viciilor – parteneriat realizat în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, având drept scop informarea, educarea, şi constientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool, droguri şi substanțe noi cu efect psihoactiv.

Având în vedere că una din problemele actuale ale societăţii româneşti o constituie creşterea incidenţei consumului de droguri, îndeosebi în rândul tinerilor, am considerat necesară antrenarea acestora în activităţi prin care să-şi exprime în diverse forme opiniile faţă de consumul de droguri, dar în primul rând să conştientizeze consecinţele devastatoare ale acestora.

Beneficiarii acestui parteneriat sunt elevi cu vârste cuprinse intre 14 si 18 ani.

Dintre activităţile cuprinse în parteneriat se numară: Fii independent, nu dependent!, , E la modă sănătatea, Ziua Naţională fără tutun s.a.

Parteneriatul s-a desfăşurat pe parcursul anului şcolar 2012-2013, va continua în anul şcolar 2013-2014, cu sprijinul domnului Inspector Florin Nicolăiţă şi al doamnei Iulia Dascălu, specialist educaţie-învăţământ din cadrul Centrului Antidrog Dolj.

 

II. Cărţile salvează suflete. Traficul de persoane distruge vieţi!Campanie locală de prevenire a traficului de persoane realizată în colaborare cu Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Craiova.

Anca Amza, inspector de specialitate şi Mădălina Bîrcină, psiholog, au dezbătut împreună cu elevi de la diferite licee şi colegii din Craiova aspecte  legate de: profilul victimei traficului de persoane, profilul recrutorului traficului de persoane, forme de exploatare a minorilor, s.a.

Elevii au aflat că traficul de persoane este o infracţiune care se manifestă prin recrutarea unei persoane şi exploatarea ei (sexuală, prin muncă, prin cerşetorie, prin obligarea la comiterea de diverse infracţiuni, pornografie infantilă, prelevare de organe), în scopul obţinerii de sume de bani şi au primit informaţii utile pentru a preveni o situaţie de trafic.

III. Deschide ochii!  – parteneriat  realizat în colaborare cu Secţia 1 Poliţie, Craiova, având drept scop prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în rândul tinerilor.

Din dorinţa de a oferi sprijin educaţional adolescenţilor în privinţa cunoaşterii faptelor care afectează ordinea publică şi aduc atingere integrităţii şi demnităţii persoanei, avutului public şi privat au fost realizate o serie de activităţi care să ducă la formarea unor deprinderi de viaţă sănătoase în rândul tinerilor.

Ag. şef pr. Constantin Iancu , Ag. şef  Cristofil Rada, Ag. pr. Florina Burghiu au discutat cu elevii craioveni pe teme ca: Ne vedem pe NET!, Azi impertinent, mâine violent!, Un infractor, numeroase victime, s.a.

IV. Din anul 2010 Secţia Împrumut Adulţi are o bună colaborare cu psihologul Mihail Jianu cu care a desfășurat o serie de proiecte în care sunt implicați elevi si studenţi craioveni.

Activităţile din anul 2013  au avut ca temă generală comunicarea dincolo de cuvinte: Arta de a comunica și de a convinge; Comunicarea interpersonală; Atenție, unele gesturi te trădează!;  Comunicarea: situații dificile, s.a.

Aceste întâlniri au ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și nonverbală și stabilirea unor metode de gestionare a informațiilor, de extindere a rețelelor sociale și de rezolvare a conflictelo.

 

           V. Lectura… o altfel de viață –  parteneriat educațional realizat în colaborare cu Colegiul Național Ștefan Velovan, având ca scop cultivarea și promovarea lecturii în rândul tinerilor.

Chiar dacă au apărut atâtea surse electronice de informare, cartea este recunoscută ca fiind obiectul de informare ajuns la perfecţiune. Prin urmare, este absolut necesar să-i învăţăm pe elevi cum să citească de plăcere şi cum să relaţioneze cu textul, lansând o invitaţie tuturor celor interesaţi să descopere plăcerea şi necesitatea lecturii.

Elevii coordonați de prof. dr. Mirela Mitu și prof. Claudia Drăghici au susținut momente artistice dedicate vieții și operelor marilor clasici ai literaturii și culturii române: Nichita Stanescu, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Constantin Brâncuși.

«Numărul mare de tineri care a luat parte la activitățile pe care colectivul secției Împrumut pentru Adulți „Adrian Păunescu” le-a desfășurat ne bucură și ne determină, totodată, să prezentăm o succintă descriere a evenimentelor derulate pe parcursul anului 2013. Din noianul de acțiuni am selectat cinci. Ne-am oprit asupra celor care, socotim noi, au avut impactul cel mai profund asupra informării, educării și conștientizării tinerilor relativ la problemele care frământă societatea noastră. Astfel, în acest nobil demers de responsabilizare și formare ne-au fost alături Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj, Agenția Națională împotriva traficului de persoane – Centrul Regional Craiova, Secția 1 Poliție – Craiova, Colegiul Național „Ștefan Velovan” – Craiova. Esența acestor programe educative a constat în acordarea de sprijin și suport în vederea cunoașterii riscurilor pe care le ridică consumul de droguri, alcool, tutun și întreaga gamă de produse narcotice, identificarea și discutarea aspectelor ce țin de infracțiuni precum traficul și exploatarea de persoane, prevenirea și lupta împotriva infracționalității juvenile, dar și  acțiuni prin care ne-am propus să cultivăm și să îi convingem pe mai tinerii noștri cetățeni de importanța și necesitatea lecturii. Menționez aici și frumoasa relație de colaborare care ne leagă de psihologul Mihail Jianu, alături de domnia sa am reușit să organizăm ședințe, mese rotunde prin care ne-am străduit să le oferim tinerilor informații de primă mână cu privire la dezvoltarea abilităților comunicaționale ca și modalități adecvate de evitare sau stingere a conflictelor. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna organizare a acestor activități și îmi exprim convingerea că vom reuși să continuăm aceste eforturi educative în 2014. Le urez, acum, în prag de sărbători, un Crăciun cât mai luminos și un an nou mai bun», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.