Preşedintele Iohannis: O creştere bazată preponderent pe consum nu e sustenabilă. Trebuie încurajate investiţiile

0
397

O creştere bazată pe consum nu este una sustenabilă şi ar trebui să fie încurajate investiţiile, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, după ce premierul Mihai Tudose a afirmat că „tendinţa de consum arată mai degrabă modernitate în cazul României”.

Preşedintele Klaus Iohannis este prezent, vineri, la Goteborg, pentru a participa la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în UE.

Întrebat despre poziţia premierului Mihai Tudose, care a afirmat că „tendinţa de consum nu trebuie văzută ca o problemă”, şeful statului a subliniat că celelalte laturi ale consumului ar trebui dezvoltate, făcând referire la investiţii. „Rămân la opinia mea că o creştere bazată pe consum nu este una sustenabilă. Asta nu înseamnă că trebuie să reducem consumul, ci trebuie să încurajăm investitorii şi să dezvoltăm celelalte laturi ale consumului. Putem constata că aici partea guvernamentală nu şi-a făcut treaba. Avem foarte puţini bani investiţi de Guvern în lucrări publice, au lipsit cu desavârşire în acest an”, a subliniat peşedintele.

            Joi seara, premierul Mihai Tudose a scris pe Facebook că „Tendinţa de consum arată mai degrabă modernitate în cazul României şi nu trebuie privită ca o problemă. Încercăm astfel să schimbăm viziunea asupra acestei false probleme şi să atragem tot ceea ce poate aduce plus valoare proiectului nostru de modernizare a României”.

Şeful Guvernului a făcut a mai scris că Washington Post şi AFP au răspândit tot felul de „false informaţii” privind creşterea economică a României. „Stăm rău. Atât de rău încât am făcut a doua rectificare pozitivă din acest an, în care am alocat mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie, protecţie socială, infrastructură şi alte domenii prioritare ale guvernării. Totul cu respectarea ţintei de 2,96% deficit bugetar. Stăm atât de rău încât INS arată că producţia industrială are o creştere record de 7.7% în primele nouă luni ale anului. Acesta este adevărul care reiese din cifre, iar cei care susţin că această creştere este bazată exclusiv pe consum prezintă o falsă problemă. De exemplu, Marea Britanie (84,1%), Polonia (76,5%) sau Croaţia (77,9%,) sunt ţări cu o pondere mai mare a consumului în PIB decât cea a României (75,9%)”, a mai spus Tudose.