Amical pentru revanşă şi ierarhia FIFA

0
400

În grafic pentru cursa de c alificare la Euro 2016, naţionala României susţine astă-seară ultimul test din 2014, în care adversară îi este reprezentativa Danemarcei. Ambele formaţii vin după victorii importante în preliminarii, tricolorii câştigând contra Irlandei de Nord cu 2-0, iar trupa lui Morten Olsen s-a impus la Belgrad, împotriva Serbiei, scor 3-1, după ce a fost condusă. Pe lângă acest caracter de verificare, de testare ale unor noi variante, naţionala are în vedere şi punctajul pentru clasamentul FIFA, unde se află pe locul 21, dar ş i o revanşă după mai mult de un deceniu pentru ratarea calificării la Euro 2004. În respectivele preliminarii, danezii câştigau cu 5-2 pe vechiul stadion „Naţional”, pe un teren nisipos, iar în returul de la Copenhaga ne egalau în prelungiri, suflându-ne practic calificarea la turneul final. Ratările imense ale lui Bratu şi Cernat, cornerul irosit de Dorinel Munteanu în minutul 93, prelungirile nesfârşite şi nejustificate dictate de arbitrul elveţian Urs Meier şi golul fundaşului Laursen ne bântuie ş i acum. Scandinavii erau antrenaţi şi atunci, ca şi în prezent, de Morten Olsen, aşa cum şi Anghel Iordănescu era şi atunci pe banca naţionalei României. Faţă de meciul cu Irlanda de Nord, în lotul României nu se mai află Tănase, Torje şi Bogdan Stancu, accidentaţi, din această cauză fiind convocaţi Mihai Romann de la Pandurii şi Adrian Popa de la Steaua.

Iordănescu şi Olsen, rivali de tradiţie

 Bilanţul meciurilor România – Danemarca este unul egal, cu câte 3 victorii de fiecare parte şi 2 egaluri în cele 8 partide directe. Tricolorii conduc cu 15-14 la golaveraj, doar 2 dintre cele 8 partide   având caracter amical, restul fiind oficiale. Prima confruntare directă a avut loc în oc tombrie 1974, la Copenhaga, ş i s-a încheiat nedecis , 0-0, în preliminariile Euro 1976. A urmat prima victorie a României şi cea mai categorică, în 1975, 6-1 la Bucureşti. Cele două echipe s-au întâlnit şi în preliminariile CM 1990, când danezii au învins c u 3-0 la Copenhaga, dar tricolorii s-au impus cu 3-1 în retur şi au parafat astfel calificarea la Coppa del Mondo. Ultima dublă oficială a avut loc în preliminariile Euro 2004. Anghel Iordănescu, actualul selecţioner al României, a fost adversar de patru ori cu  Morten Olsen, antrenorul Danemarcei, la meciurile din 1974 (0-0) şi 1981 (1-2), ca jucător, iar în 2003 (2-5, 2-2) ca antrenor. De asemenea, în 1975 (6-1), Iordănescu a fost rezervă, iar Olsen a jucat tot meciul. „Dorim să câştigăm pentru că întâlnim o echipă bună, care conduce în grupa de calificare pentru EURO. Aş vrea să-l bat pe Olsen pentru că suntem prieteni, dar mă gândesc în mod special la această echipă care trebuie să se obişnuias că cu victoria. După meciul cu Irlanda de Nord au apărut câteva modoificări în lot. Unul dintre noii jucători este Mihai Roman, iar Petre Grigoraş a fost foarte surprins când l-am sunat să-i spun de această convocare a atacantului său. Sper să ne oblige şi pe viitor să-l mai convocăm. L-am chemat la lot de urgenţă şi pe Adi Popa, care a venit la lot în urma accidentării lui Torje. O victorie cu Danemarca ne-ar ajuta să urcăm în  clasamentul FIFA. Cred că dacă echipa naţională va reuşi să se califice, lumea se va întoarce alături de noi. Cred că putem construi o echipă de valoare”, a declarat selecţionerul.

Bendtner: „România este o echipă tehnică” 

Morten Olsen a anunţat că le-a permis mai multor jucători de bază să părăsească lotul, după victoria obţinută în Serbia, printre care şi Daniel Agger, fostul stoper al lui Liverpool. Astfel, danezii se vor baza pe mai mulţi jucători tineri, fără o experienţă deosebită la prima reprezentativă. „Nu trebuie s-o mai spun, nu am foarte multe soluţii la mijloc. Trebuie să găsim idei pentru a merge mai departe, dar avem câteva teste bune înainte de lupta decisivă cu Serbia, care va avea loc în luna iunie. Avem timp să ne pregătim. Probabil că vor debuta câţiva jucători în meciul cu România” a declarat Olsen. Kasper Schmiechel, fiul fostului mare portar de la Manchester United, Peter Schmeichel, a prefaţat amicalul împotriva României: „E un amical, dar îl luam în serios. Vrem să câştigăm fiecare meci, iar cel de marţi nu este o excepţie. România este o echipă bună şi trece printr-un moment favorabil. Cred că va fi un meci dificil, dar suntem nerăbdători să-l jucăm”. Atacantul lui Wolfsburg, Bendtner, a declarat: „Va fi un meci dificil, România e pe primul loc în grupă. România este o echipă tehnică, astfel că trebuie să fim atenţi”, a spus Bendtner. Cei mai importanţi jucători ai selecţionatei nordice sunt: Bendtner (Wolfsburg), K. Schmeichel (Leicseter), Eriksen (Tottenham), Schone şi Boillesen (ambii de la Ajax), Kjaer (Lille) şi Kvist (Wigan).