Valeriu Zgonea… pe post de degustător!

O expoziţie cu vinuri din Republica Moldova organizată la Palatul Parlamentului a prilejuit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, câteva cugetări insolite, din postura de degustător amator. De fapt, un snop de banalităţi frizând prostioarele, unele mai jenante ca altele. De regulă, bărbaţii adevăraţi, chiar şi politicienii, se mai pricep la vinuri şi atunci când n-au contingenţă cu oenologia. Şi, mai mult, astfel de discuţii le agrementează pe cele despre politică, muzică, film, cultură etc. Potrivit Mediafax, Valeriu Zgonea, în trecerea sa de la un stand la altul – poate şi din cauza asta! – ar fi apreciat că „vinurile de casă lipsesc din restaurantele româneşti”. Ce o înţelege Valeriu Zgonea „olteanul” prin „vinuri de casă” e mai greu de spus. Legea viei şi vinului (nr. 244/2002, republicată în 2007), de care ar trebui să aibă habar, nu pomeneşte de o asemenea sintagmă, ci de vinuri cu denumire de origine controlată. „Nu vreau să merg în Moldova şi să beau vin din Italia sau Spania. Vreau să beau vin moldovenesc”, a sughiţat, între altele, preşedintele Camerei Deputaţilor, lipind o prostie rotundă, ca o lună rece, de o inabilitate politică riscantă. „Vin moldovenesc” nu există, o asemenea etichetă fiind exclusă. Aveam noi pe vremuri „vin de regiune superior”, un cupaj după care te durea capul o săptămână. Vinurile din faimoasa cramă Cricova, din Republica Moldova, pe care Hruşciov voia să o facă „livada Uniunii Sovietice”, realmente competitive, sunt îmbuteliate sub alte denumiri (Cabernet Sauvignon, Cabernet, Chardonnay, Aligote, Rose Cabernet, Spumant clasic alb Cricova, Lidia, Tatius, Primeur), nicidecum sub cea pomenită de domnia sa. Invocarea vinurilor de provenienţă spaniolă sau italiană putea lipsi, fiind vorba de două ţări din UE, care chiar contează pe piaţa internaţională a vinurilor. Şi nu mai dezvoltăm ideea de-a dreptul supărătoare. Dacă referirea ar fi vizat podgoriile din Moldova, nu din Republica Moldova, – Cotnari, Odobeşti, Coteşti, Cârligele, Huşi –, ca să ne referim la cele mai galonate, atunci trebuia ştiut că fiecare dintre acestea are propriul sortiment emblematic, strălucind prin fineţe şi arome pregnante. Cotnariul, de pildă, este încă aureolat de sortimentele Grasă, Fetească Albă, Frâncuşă şi Tămâioasă Românească. Nu mai aducem în discuţie centrele viticole situate pe versanţii dealurilor din partea centrală a podişului Transilvaniei (Mediaş, Jidvei, Blaj, Crăciunelu, ş.a.m.d.). Fiecare în parte cu distincţia sa proprie. Perla perlelor a rostit-o Valeriu Zgonea „olteanul” când şi-a adus aminte de locul său de baştină. „Fiind oltean (n.r. – n-aţi putea renunţa la evocarea asta?), îmi place vinul sec şi, fiind oltean şi căldurile fiind mari, vara, acolo, iar austriecii ne-au lăsat ca datină şpriţul, aşa că oltenilor le place şpriţul”. Am respectat întocmai declaraţia, potrivit Mediafax. E adevărat, Doljul natal s-a aflat sub austrieci două decenii, între 1718-1739, dar mai degrabă altceva trebuia spus: doljenii şi nu numai preferă „şpriţul” din obişnuinţă (gest rebarbativ în ochii europenilor). Şi dacă i-ar imita pe francezi sau italieni, de pildă, ar uita… să mai bea apa alăturată. De-aia „Teică”, un personaj al lui Eugen Barbu, din romanul „Incognito” (vol. II), poliţist, e bănuit de colegul său, Ciripoi,  că şi-a scos amigdalele, să nu mai aibă „împiedicări” la băut. Oricum, precară pledoarie şi pentru vinurile din Republica Moldova şi pentru cele olteneşti, din podgoriile Segarcea, Galicea Mare, Drăgăşani, Sâmbureşti, Corcova, Oprişor, Rogova, Vânju Mare şi aşa mai departe, toate cu personalitate proprie şi marcantă. Încât, un mare oenolog, poate cel mai mare, I.C. Teodorescu, spunea despre vinurile roşii (Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră) din părţile locului, că au parametri mai buni decât… în Franţa. Despre virtuţile vinurilor roşii ca protectoare ale sănătăţii explică, în „Le Point”, chiar în aceste zile, un cardiolog, Jean Ferrieres, de la o clinică din Toulouse, cum consumul moderat şi doar la mese de vin roşu asigură o mai mare speranţă de viaţă. Când nici despre vinuri nu poţi emite o părere avizată cât de cât, deşi te legitimezi că aparţii unei zone cu potenţial viticol şi consacrate plaiuri (Domeniul Coroanei deţine un snop de diplome şi medalii), mai bine cultivi tăcerea, deşi, ştim asta, vinul dezleagă limba. Sau în vin e adevărul.