Avem doar suporteri de Mondiale

0
412

Pe „Karaiskakis” 4.000 de români au dominat şi au făcut spectacol în tribune, dar 14 tricolori au fost depăşiţi pe teren de cea mai slabă echipă pe care o puteau întâlni în baraj

România a fiert toată săptămâna înaintea barajului pentru Mondiale, Atena nu s-a conectat la meci decât cu o jumătate de oră înaintea startului. Suporterii români merită cu adevărat ceva mult mai bun decât o astfel de naţională şi selecţionerul său. Atmosfera de pe „Karaiskakis” a fost incendiară, precum la marile meciuri ale lui Olympiakos, dar numai în sectoarele ocupate de fanii români. În ziua jocului, capitala Greciei a fost bântuită de steaguri tricolore de la portul Pireu şi până pe Acropole. Desantul românesc la Pireu fusese anunţat cu o zi înainte, când Marica şi ai săi s-au antrenat cu câteva sute de compatrioţi în tribune. Românii au invadat Elada ca în plin sezon estival, dar nu s-au mai dispersat până în Pelopones sau în insule, ci au venit să-şi susţină speranţa de a ajunge la Rio. Din Craiova până la Iaşi şi din Constanţa până la Arad sau Satu Mare, dar şi cei pripăşiţi prin Grecia, au sosit cu maşini, autocare, microbuze sau chiar cu trenul pentru o şansă care la români apare cel mult o dată la 12 ani. Grecii, în schimb, nu par să trăiască meciurile naţionalei la intensitatea afişată în cazul echipelor de club. Gesticulează că ai lor ne vor da 2-0, dar nu au nici pe departe vehemenţa pe care o întâlneşti atunci când evoluează granzii din Atena şi Salonic. Mai sunt două ore până la meci şi aproape 4.000 de români domină fondul sonor de pe „Karaiskakis”, aşa cum aveau să o facă pe tot parcursul jocului, în ciuda scorului. Membrii galeriilor importante dau tonul. „Ooo, suntem prezenţi la Rio” e refrenul favorit. Apare la tribună noul şef al LPF, Gino Iorgulescu, dar fanii nu-l uită pe Mitică Dragomir, căruia îi fac urarea tradiţională care rimează cu brutăria. Jucătorii ies la plimbarea de recunoaştere şi sunt uimiţi de ce se întâmplă în colţul tricolor, pe care ţin să-l imortalizeze. Te gândeşti că îşi vor da viaţa pe teren pentru un rezultat bun. N-aveau să o facă. Cu o jumătate de oră înainte de primul fluier jucătorii greci aproape că nu au pe cine să salute la încălzire, dar, aproape incredibil, arena se umple instantaneu înainte să înceapă meciul. O coregrafie-stas se întinde pe tot stadionul, 25.000 de plăcuţe albe şi albastre sunt ridicate, dar, scandările elenilor sunt acoperite de samba declanşată de români, însoţită de torţe, fumigene, steaguri, fulare. Grecii din preajmă scot telefoanele şi nu se ruşinează să filmeze ce se întâmplă în sectoarele românilor. Biletele oferite nu le-au fost de ajuns, alte câteva sute s-au grupat la tribuna I, în spatele băncii noastre de rezervă, iar mulţi stau prin alte părţi ale stadonului „camuflaţi” şi se stăpânesc cu greu la atacurile tricolorilor. E clar, suporterii sunt calificaţi la Rio! „Deşteaptă-te române!” răsună parcă mai puternic decât la Bucureşti. Respectul este recoproc la imnuri, nu se fluieră nici de o parte nici de alta. Nu e România – Ungaria.

Fără Maxim, dar cu Cociş!?

Începutul ne confirmă faptul că Grecia a fost cu adevărat cel mai modest adversar pe care-l puteam întâlni în baraj. O echipă îmbătrânită, atât pe foaie, cât şi ca exprimare tehnică, dar căreia avea să i se potrivească într-adevăr clişeul „şi-a dorit mai mult victoria”. Piţurcă iar a trimis un „11” straniu, pe care doar el îl înţelege. Nimeni nu-şi aduce aminte când a mai apărat Lobonţ la Roma. Pe Torje l-a luat Espanol doar pentru aveau un tricou liber. Tănase îi este preferat lui Maxim, care a uimit Bundesliga. Când apare Cociş deja câţiva suporteri nu mai rezistă psihic. Mai lipsea Florescu! Nici Stancu nu are lipici la fani, dar a înscris câteva goluri recent în Turcia. Le confirmă când egalează la 1. Am marcat afară, dar aveam să primim 3, câte n-a încasat nici Liechtenstein la Atena. Brigada lusitană a pus şi ea umărul pentru compatriotul Santos. Mitroglou deschide scorul dintr-un ofsaid văzut şi de pe Parthenon, nu şi de asistent. Marcăm şi noi, din fază fixă, dar Salpingidis egalează când încă românii se mai îmbrăţişau. Încercăm riposta, dar la finalizare e…Cociş. Nici nu aveam pretenţii. Bourceanu ia galben rapid şi se aruncă disperat la picioarele lui Proenca. Va lipsi în retur şi te gândeşti că va muşca din adversari până la final, dar parcă e ameţit şi nici nu termină jocul în teren. Nici înlocuitorul său nu avea să o facă. Parcă frustrat de postura de rezervă, Lazăr colectează galbene de eliminare în cinci minute. Realizăm că primele 3 soluţii la „închidere” lipsesc în retur: Pintilii, Bourceanu, Lazăr. Grecii nu ştiu multe, dar aleargă şi aruncă mingea la Samaras. Vârful lui Celtic pare un fel de Pegas, armăsarul mitologic. Are fuleu, protejează bine, dar nu poate dribla nici dacă-l ameninţi că-i retezi pletele. Mitroglou, cel cu hattrick-ul în Champions League, ne mai mitraliază o dată. Când se bucură parcă imită statuia lui Iisus Cristos de la Rio. Ne pierdem speranţa, mai ales că Maxim se încălzeşte în faţa noastră până aproape de final, deşi Tănase a fost lemn. Luăm bătaie cu 3-1, acelaşi scor cu care câştigasem noi fix cu doi ani în urmă, într-un amical în Austria. Când a fost vorba de miză, ne-au surclasat prin concentare şi sacrificiu. Tricolorii care nu au jucat ies la o alergare, lla o jumătate de oră după meci. Ne uităm să vedem ce soluţii am avea pentru retur, dar nu devenim mai optimişti.  La ce joacă grecii, n-ar avea rezultat de calificare, dar, la ce am jucat noi, pot să-şi ia biletele de Brazilia.

 

Grecia – România 3-1

Pireu, stadion: „Georgios Karaiskakis”, spectatori: 30.000.

Au marcat: Mitrolgou 14, 67, Salpingidis 21 / Stancu 20.

Grecia: Karnezis – Torosidis, Papastathopoulos, Siovas, Holebas – Katsouranis (Samaris 86), Tziolis, Maniatis (Karagounis 77) – Salpingidis, Mitroglou (Gekas 80), Samaras. Selecţioner: Fernando Santos.

România: Lobonţ – Măţel, Goian, Gardoş, Raţ – Bourceanu (Lazăr 74), Cociş – Torje (Grozav 74), Stancu, Tănase (Maxim 87) – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Cartonaşe galbene: Siovas 40, Katsouranis 62 / Bourceanu 27, Cociş 35, Goian 43, Lazăr 88, 90+2, Raţ 90+3

Cartonaş roşu: Lazăr 90+2

Arbitru: Pedro Proenca (Portugalia).

 

Victor Piţurcă:

„Am întâlnit un adversar redutabil. Am primit goluri din nou din faze fixe, situaţii simple pentru adversar. Am reuşit să egalăm, nu am reuşit să ţinem de acest scor nici măcar trei minute. Returul va fi foarte dificil, am avea nevoie de 2-0, dacă am putea să marcăm două goluri şi să nu primim. Va fi foarte greu să ne calificăm, şansele noastre sunt mici în momentul de faţă, însă vom face totul pentru a reuşi calificarea”

Fernando Santos:

„Am intrat puternic în joc, am încercat să speculăm orice şansă de a înscrie şi să blocăm contraatacurilor românilor, despre care ştiam că reprezintă punctul lor forte. S-a terminat doar prima repriză a barajului, la Bucureşti trebuie să fim atenţi şi organizaţi. Ne vom ţine cu dinţii şi unghiile pentru a păstra avantajul în favoarea noastră. Suntem într-o situaţia mai bună decât românii şi nu vreau să dărâmăm ce am construit acum”

Presa elenă: „Călcâiul lui Achile pentru români a fost defensiva”

Dacă înainte de meci, presa elenă a fost echilibrată, susţinând că meciul nu va fi uşor, în ciuda faptului că România era totuşi cel mai acceisibil adversar, alături de Islanda, după meci ziarele din Grecia au celebrat deja calificarea, considerând că România nu are şanse să întoarcă în retur rezultatul. „Nimeni nu bănuia că se vor înscrie atâtea goluri, începutul de meci a fost nebun. Defensiva României s-a deschis ca un şvaiţer elveţian, a fost călcâiul lui Achile al echipei lui Piţurcă. Grecia a marcat de trei ori, ceea ce nu reuşise nici cu Liechtenstein” a scris publicaţia Contra. „Ce România ? Rio Mania! Mitroglou, criminal în serie. Golurile lui au pavat calea Greciei spre Brazilia. Mai puteam înscrie în faţa unui adversar inferior” a scris cotidianul Gazzetta. „Împachetăm pentru Rio! Grecia a fost net superioară României şi putea înscrie cel puţin de patru ori”  a comentat şi Nova Sports. „Ţara Cafelei e din ce în ce mai aproape pentru Grecia. România a egalat prin Stancu, dar n-a reuşit să mai pună mari probleme”, a notat Sport Day.