Semn rău prevestitor pentru PDL, din perspectiva alegerilor de anul viitor, ceea ce s-a întâmplat la Cluj Napoca, prin reţinerea, de către procurorii DNA, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Bica, şi a primarului municipiului napocitan, Sorin Apostu, pentru fapte de corupţie. Care, potrivit „stenogramelor” ataşate la motivarea sentinţei Curţii de Apel Cluj, duc spre Palatul Victoria. Povestea este cunoscută, fiind deja întoarsă pe toate feţele, fără a se identifica, deocamdată, „omul de legătură” de la Guvern al lui Sorin Apostu. După câteva declaraţii palide, de circumstanţă, premierul Emil Boc, prin vocea purtătorului de cuvânt al Guvernului, s-a delimitat de faptele celui pe care îl garantase „ca succesor” la primărie, precizând că nu cunoaşte „oamenii de afaceri care s-au întâlnit cu Sorin Apostu”. Poate aşa stau lucrurile şi nu există motive a se stărui asupra verosimilităţii lor. Problema de fond este alta, şi nicidecum cea „a mâinilor îndemânatice” de la Cluj Napoca. Premierul Emil Boc este şi liderul naţional al principalului partid de guvernământ (PDL), într-o grea perioadă pe care o traversează ţara. Măsurile antipopulare, prin politicile de austeritate întreprinse, i-au corodat orice simpatie, culcându-l realmente în toate sondajele de opinie. În astfel de vremuri, partidul său – PDL – trebuia să ofere adevărate pilde morale în chivernisirea banului public, fie şi numai în lumina Codului Etic al propriului partid, recent adoptat şi îndelung comentat. Orice raportare la guvernările anterioare este lipsită de sens, fiindcă niciodată în ultimii douăzeci de ani ţara nu s-a confruntat cu ceea ce se confruntă în prezent, consecinţa nemijlocită şi a unei stări de lucruri îngrijorătoare la nivelul Uniunii Europene. Ori, ceea ce oferă membrii marcanţi ai PDL, în diverse zone ale ţării, dar şi în Capitală, este de-a dreptul halucinant. Recent, preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de Administraţie din cadrul ANOFM, Silviu Bian, a fost surprins, pe la Braşov, cu o şpagă dolofană asupra sa, pentru care, de altfel, şi făcuse deplasarea. Silviu Bian, democrat-liberal, acum în arest, este „recomandarea” lui Ioan Oltean, secretarul general al PDL, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, deloc dincolo de orice suspiciune. O listă întreagă cu persoane penale din PDL a fost publicată recent şi se găseşte pe site-ul contributors.ro. Orice schimbare radicală de atitudine nu mai poate salva din „onoarea terfelită” a lui Emil Boc. Integritatea morală şi nepenală a rămas un deziderat. PDL e, de acum, un partid brânzit, în care, dacă e vorba de unanimitate, atunci aceea este a complicităţii, nu a consensului. Partidul, altădată vocal, în aria anticorupţiei şi a restaurării autorităţii, e plin de găşti, zone de influenţă, ca la marile clanuri mafiote. Dacă n-a reuşit reforma economică, a reuşit, în schimb, să spulbere orice idee morală, surclasându-şi predecesorii. PDL ar trebui să aibă mereu conştiinţa faptului că accederea sa la putere s-a datorat câştigării alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, prin făgăduinţelor acestuia de tot felul. Se va spune, probabil, că şi celelalte partide, când au fost la putere, numai de respectarea normelor morale nu s-au preocupat. Şi aşa este. Numai că situaţia economică a ţării era alta, nu se vorbea de îngheţarea pensiilor, salariilor, ajustările de tot felul, la bugetele locale, şi aşa mai departe. Faptele de corupţie, în cascadă, au lovit în imaginea partidului, mai mult decât a făcut-o actul de guvernare în sine.
Dar cu Geoana ce ati avut? …si de ce deputatul Calin si pres C.J nu l-a insotit la Dabuleni? altadata nu ra loc de ei?
Comments are closed.