Încă de la debutul noii stagiuni, Filarmonica „Oltenia” anunța în programul evenimentelor muzicale 2013-2014 o serie de concerte special organizate pentru bresle (juriști, economiști, oameni de afaceri etc.), ca și pentru studenții de la diferite facultăți din cadrul Universității din Craiova. Primul are loc chiar astă-seară, începând cu ora 20.00, și este dedicat Baroului Dolj. Susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, cu François-Robert Girolami (Franța) la pupitrul dirijoral, concertul oferă spre audiție muzică franceză: Preludiu din suita „Pelleas et Mélisande”, de Gabriel Fauré, Simfonia în Do, de Georges Bizet, și Concertul pentru mâna stângă, de Maurice Ravel, în interpretarea solistului pianist Dan Atanasiu. Totodată, concertul este inclus în programul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internaţional „Elena Teodorini”, organizat de Teatrul Liric în perioada 10 octombrie – 14 noiembrie. Săptămâna viitoare, pe 25 octombrie, Filarmonica „Oltenia” va organiza Seara Facultății de Drept și Științe Sociale, cu un program accesibil și atractiv, deopotrivă: muzică din filme.
François Robert Girolami este un reputat dirijor, cu o vastă deschidere repertorială, atât pentru domeniul artei lirice, cât şi pentru creaţia simfonică. Distins pedagog, preocupat în egală măsură de cariera didactică, la Paris deţine actualmente statutul de director al unei instituţii de învăţământ muzical superior. Originar din Haute-Corse, şi-a desăvârşit studiile muzicale în capitala Franţei, la Conservatoire National Supérieur de Musique (unde a obţinut mai multe premii) şi la École Normale de Musique. În domeniul dirijatului de orchestră a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Pierre Dervaux, Igor Markevitch, Sergiu Celibidache şi Leonard Bernstein. A compus muzică pentru Radio France şi a realizat înregistrări pentru televiziuni din Franţa, Olanda, Germania, Spania şi Rusia. De asemenea, a compus muzică de film, lucrări simfonice şi oratorii. Înainte de a se dedica în exclusivitate carierei artistice, a obţinut diploma de licenţă în filosofie, o perioadă predând această disciplină de studiu la mai multe licee, precum şi la Universitatea din Provence. Începând din anul 1981 este invitat frecvent să dirijeze concerte în România – la Filarmonica din Sibiu, unde deţine în prezent statutul onorific de director artistic asociat. Continuând pe parcursul anilor ’90 o fructuoasă colaborare cu diferite orchestre din România – recent, cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” –, a organizat turnee de concerte în Corsica.
Dan Atanasiu s-a născut în Timişoara, imediat după absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti devenind solist concertist la Filarmonica „George Enescu” Bucureşti, poziţie pe care a ocupat-o până la plecarea lui în Canada, în anul 1993. Este deţinătorul a numeroase premii la importante competiţii internaţionale: „Marguerite Long” – Paris, „Frédéric Chopin” – Varşovia, „Paloma O’Shea” – Santander (Spania), „Dino Ciani” – Milano, Montreal (Canada) şi Bordeaux (Franţa). A desfăşurat o bogată carieră artistică, susţinând concerte şi recitaluri aproape în toate ţările din Europa, în America de Nord, China şi Maroc, și, datorită nivelului artistic impresionant al apariţiilor sale, a fost invitat la festivaluri importante. La scurt timp după stabilirea în Canada, Dan Atanasiu a fost diagnosticat cu „distonie focală”, care i-a afectat mâna dreaptă, făcându-i imposibil să cânte o mare parte din repertoriul pianistic. Această tulburare de mişcare întâlnită în special la pianişti şi violonişti l-a determinat să-şi restrângă activitatea concertistică şi să se dedice mai mult carierei pedagogice.
Prof. univ. dr. avocat Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj: «Seara Baroului Dolj se înscrie în acțiunile de promovare a culturii pe care Baroul Dolj le-a întreprins cu regularitate în ultimii ani și este organizată pentru prima dată în istoria Baroului. Ca și în cazul celorlalte acțiuni profesionale, sociale sau cultural-sportive, sperăm că și Seara Baroului Dolj își va găsi locul în rândul evenimentelor pe care baroul le va organiza în mod tradițional, în fiecare an, sub denumirea generică „Toamna Culturală a Baroului Dolj”. Prin organizarea acestui eveniment, Baroul Dolj susține, de asemenea, proiectul „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”».