Poliţistul local Adrian Maryus Bălăşoiu şi caporalul Cristian Irinel Dionisie, militar angajat la una din unităţile din municipiu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Mandatele au fost emise pe numele celor doi, marţi seara, de Judecătoria Craiova, care a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Cei doi craioveni, ambii în vârstă de 37 de ani, sunt acuzaţi de şantaj şi au fost prinşi în urma unui flagrant organizat de procurori, luni după-amiază, în parcarea hipermarket-ului „Real” din Craiova, în timp ce primeau 1.500 de lei, reprezentând prima tranşă dintr-un total de 5.000 de lei, la administratorul unei firme din municipiu, care depusese plângere că este şantajat. Potrivit procurorilor, de la sfârşitul lunii septembrie şi până acum, Bălăşoiu şi Dionisie „au ameninţat cu vătămarea integrităţii corporale partea vătămată P. M., administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, pentru a o constrânge să le dea o sumă de bani”.
Mai precis, cei doi încercau să recupereze, prin ameninţări, cei 5.000 de lei, pentru un prieten de-al lor, care executase o lucrare pentru P. M. (Marius Pavelescu), administrator al SC Gimar Conrep SRL. Poliţistul comunitar şi militarul au fost reţinuţi luni, marţi au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a respins cererea formulată de Dionisie, prin apărător, de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dar şi a lui Bălăşoiu, de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi a dispus arestarea preventivă a bărbaţilor pentru 29 de zile. Aceştia au formulat recurs împotriva măsurii dispuse de Judecătoria Craiova, care se va judeca la Tribunalul Dolj.