Universitatea din Craiova, gazda Conferinţei Internaţionale a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR)

0
401

 Academia de Științe Tehnice din România (ASTR) și Universitatea din Craiova organizează, în perioada 19-20 septembrie 2024, Conferința Internațională „Zilele ASTR – Dezvoltarea durabilă a societății în armonie cu natura”.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 19 septembrie, la ora 10:00, în aula “Mihai I al României”. În cadrul conferinței, vor fi organizate prezentări pe sesiuni tematice, care vor aborda subiecte de actualitate din diverse domenii, precum: mecanică tehnică și inginerie mecanică; electrotehnică – energetică; electronică – automatică, tehnologia informației, comunicații, calculatoare și telecomunicații; construcții, urbanism și ingineria transporturilor; inginerie chimică, știința și ingineria materialelor; ingineria petrolului, minelor și geonomiei. Evenimentul academic va reuni peste 100 de cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi și masteranzi din Europa, ce vor dezbate și prezenta soluții pentru dezvoltarea durabilă a societății, în armonie cu mediul înconjurător. Lucrările susținute în cadrul conferinței vor fi evaluate de un comitet științific, iar autorii celor mai valoroase studii vor fi invitați să își dezvolte lucrările pentru publicare în Journal of Engineering Sciences and Innovation (JESI), revista oficială a Academiei de Științe Tehnice din România. Rezumatele lucrărilor vor fi redactate în limbile română și engleză și vor fi incluse în volumul „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”. Aceasta este cea de-a XIX-a ediție a Conferinței „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”, evenimentul fiind organizat anual, în marile centre universitare din țară.