Mărturisesc că nu mă prea interesează, cum stă senatorul liberal de Dolj, Nicolae Ciucă, în sondaje în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Nu mă interesează, cum stau nici ceilalţi candidaţi, fiindcă am îndoieli în privinţa… sondajelor. Rămân oarecum nedumerit în privinţa unui fapt de notorietate: în frecventele sale deplasări în Dolj, de-a lungul timpului, Nicolae Ciucă a evitat premeditat întâlniri cu presa craioveană, aşa cum este ea, mai mult sau mai puţin heteroclită, mai mult sau mai puţin lipsită de personalitate. Fiindcă aşa cum a probat convingător, în deplasarea recentă de la Cetate, răspunzând invitaţiei poetului Mircea Dinescu, cu ocazia lansării cărţii sale „Un ostaş în slujba ţării”, narează mult mai bine liber, decât atunci când se află în ipostaze strict oficiale. Se întâmplă asta multor oameni politici. Părerile sunt împărţite, cum este şi firesc, în privinţa candidaturii sale la prezidenţiale. Nu puţine îi sunt favorabile. Că e bun sau nepotrivit, că nu prinde turul doi cu procentele de acum, sunt doar ipoteze. Dar dacă nu prinde turul doi, liberalii riscă să sufere, cea mai cruntă înfrângere a lor, o „Berezina”, cum o numesc francezii, cu trimitere la campania lui Napoleon din 1812. De numele lui Nicolae Ciucă la Craiova este legată reînfiinţarea în 2016 a Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, instituţie militară de învăţământ secundar superior şi, mai ales, interesul susţinut, chiar special, pentru încadrarea unor cadre didactice de top, începând cu directorul civil prof. Petrescu Zamfirică, transferat de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, aflat într-o fastă perioadă a sa. Cu cadre didactice de ispravă şi un statut special, specific liceelor de acest fel, Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” şi-a dobândit repede o bună reputaţie. Chiar de excepţie. Desfiinţat în 1998, la două decenii după ce fusese reînfiinţat, în urma desfiinţării din 1948, Colegiul Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” este la ora de faţă o instituţie de învăţământ emblematică a Craiovei, şi reapariţia lui în peisajul învăţământului preuniversitar doljean se datorează în principal, lui Nicolae Ciucă (general în rezervă). Se făcea de fapt o reparaţie, asta este o altă discuţie, dar demersul său ferm s-a materializat, cu sprijinul susţinut al autorităţilor locale. Că Nicolae Ciucă putea face mai mult pentru judeţul din care a plecat în lume şi al cărui senator este, nu încape îndoială, dar ceea ce a făcut merită să i se recunoască. Faptul că nu reaminteşte acest lucru, nici atunci când poate detaliul l-ar avantaja, este o probă de modestie, fiindcă aşa ne place să credem.
