Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează, între 15 și 30 septembrie 2019, un concurs de cunoștințe lingvistice și de cultură generală pe site-ul www.linguatest.ro.
Testul online reprezintă o incursiune prin diversitatea lingvistică a Europei, prin intermediul a 30 de întrebări. Timpul maxim în care poate fi rezolvat este de 15 minute. Persoanele care vor obține cele mai mari punctaje vor participa la o tragere la sorți, în urma căreia pot câștiga premii.
Concursul face parte din seria de acțiuni care marchează Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie 2019 prin evenimente organizate în statele membre ale Uniunii Europene și ale Consiliului Europei.
În România, Reprezentanța Comisiei Europene organizează tururi stradale intitulate „Spiritul limbilor” pentru liceeni, sesiuni bilingve de povești și creativitate pentru copii, schimburi de experiență cu studenți Erasmus+ și alte acțiuni conexe. Ziua Europeană a Limbilor promovează multilingvismul și comunicarea interculturală și încurajează învățarea de noi limbi la orice vârstă, atât la școală, cât și în afara ei.