La data de 13 septembrie 2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimininalitate Organizată (DIICOT), Serviciul Teritorial Craiova, au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat de 26 de ani, acuzat de săvârşirea infracâiunilor de trafic de persoane şi lovire sau alte violenţe.
În cursl lunii aprilie, din acest an, incriminatul (cunosscut cu antecedente penale în Italia), a recrutat , determinat şi exploatat sexual o fată de 19 ani, din Craiova , în vederea obţinerii de foloase materiale. Persoana vătămată a fost transportată şi adăpostită la domiciliul inculpatului, în comuna Cerăt, interzicându-i-se acesteia luare legăturii cu familia, după cum este specificat în comunicartul DIICOT. Conforma datelor precizate ee DIICOT, „după aproximativ o săptămână. Inculpatul a transportat victima pe Centura Craiovei, şi a obligat-o, prin ameninţăpri şi violenţă fizică, să practice prostituţia. … Sumele de bani obţinute zilnic (700 – 1.500 de lei) au fost însuşite în totalitate de inculpat. … La sfârşitul lunii august 2019, persoana vătămată a reuşit să fugă, , cu sprijinul unei tinere care practica prosituţia în aceeaşi zonă şi s-a întors la locuinţa părinţilor săi, unde a fost căutată de inculpat şi ameninţată de către acesta- … În urma cercetărilor, s-a reţinut că cel trimis în judecată intenţiona să transporte victima în Germania, în vederea exploatării sexuale. De asemenea, s-a reţinut faptul că, pe 5 septembrie, inculpatul a lovit, cu un cuţit, un bărbat care se afla pe Centura de Nord a Craiovei, în timp ce acesta dicuta cu o tânără ce practica prostituâia în zonă şi care se afla sub controlul inculpatului ”. Pe 13 septembrie, Tibunalul Dolj a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a inculpatului.