„Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că obstacolele sunt de natură politică și socială și nu tehnică”, a transmis Marian-Jean Marinescu din rolul de raportor al Parlamentului European pentru inițiativa „Cerul Unic European”

0
128

Vicepreședintele Grupului Partidului Popular European (PPE), deputatul european Marian-Jean Marinescu, a participat la începutul acestei săptămâni la întâlnirea informală a miniștrilor de transport din statele UE pe tema „Cerului Unic European” desfășurată la Vilnius, Lituania.

„Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că obstacolele sunt de natură politică și socială și nu tehnică”, a transmis Marian-Jean Marinescu din rolul de raportor al Parlamentului European pentru inițiativa „Cerul Unic European”, vorbind despre ritmul lent de implementare a legislației europene în domeniul aviatic.

Deputatul PDL și-a exprimat susținerea față de propunerea Comisiei Europene pentru „Cerul Unic European” și dezamăgirea față de atitudinea anumitor state membre, care în luările lor de poziție nu reprezintă interesul cetățeanului european.„Comisia Europeană a propus o serie de măsuri prin care să contribuie la implementarea «Cerului Unic European», măsuri care se traduc în economii de timp și de combustibil, în emisii mai puține, în scăderea costurilor operatorilor și, astfel, în călătorii mai ieftine pentru cetățeni. Din păcate, anumite state membre, după cum reiese din luările lor de poziție, preferă să păstreze statu-quo-ul, administrația actuală, iar acest lucru împovărează și călătorii, și industria”, a spus Marian-Jean Marinescu.