Reţeaua teroristă Stat Islamic ar trebui cooptată la negocieri, afirmă un politician britanic

0
334

isisReţeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă teritorii în principal în Siria şi Irak, ar trebui cooptată pentru negocieri în scopul soluţionării conflictului din Orientul Mijlociu, afirmă Owen Smith, candidat pentru postul de preşedinte al Partidului Laburist britanic, informează ziarul The Guardian. Întrebat în timpul unei dezbateri televizate dacă organizaţia fundamentalistă sunnită ar trebui să participe la negocieri de pace în Orientul Mijlociu, Owen Smith a declarat că trebuie implicaţi “toţi actorii” beligeranţi. “Eu am participat timp de trei ani la procesul de pace din Irlanda de Nord, am fost parte a echipei de negociatori britanici (…). Opinia mea este că, în final, toate soluţiile la crizele internaţionale sunt obţinute prin dialog, astfel că, dacă va fi să încercăm să găsim o soluţie, trebuie implicaţi toţi actorii beligeranţi. Dar, în acest moment, reţeaua teroristă Stat Islamic nu este interesată de negocieri. La un anumit moment, pentru a rezolva această criză, va trebui să aducem toate părţile la masa negocierilor”, a afirmat Owen Smith, care cere demisia liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, şi va concura într-un vot de contestare. Ulterior, pe fondul criticilor, Smith a nuanţat: “Înainte de organizarea negocierilor, organizaţia teroristă Stat Islamic trebuie să renunţe la violenţe, să înceteze toate actele teroriste şi să se asume un angajament pentru găsirea unei soluţii politice”.