Alţi peste 2.000 de ofiţeri de poliţie din Turcia, demişi în cadrul măsurilor după lovitura de stat

0
700

polis_turkeyAutorităţile turce au emis ieri două decrete prin care au fost demişi alţi peste 2.000 de ofiţeri de poliţie şi sute de membri ai forţelor armate şi ai autorităţii pentru tehnologia de comunicaţii BTK, ca parte a măsurilor implementate în urma loviturii de stat. Persoanele demise sunt suspectate că ar fi avut legături cu organizaţia clericului musulman Fethullah Gulen, acesta fiind acuzat că ar fi orchestrat lovitura de stat eşuată din data de 15 iulie, lucru negat de Gulen. Decretele, publicate în Monitorul Oficial al Turciei, includ de asemenea o decizie de a închide autoritatea în domeniul telecomunicaţiilor, dar şi o altă decizie prin care preşedintele primeşte dreptul sa-l numească pe şeful forţelor armate. Totodată, Turcia a emis un decret prin care 38.000 de persoane deţinute vor fi eliberate condiţionat, într-o încercare de a crea spaţiu pentru miile de persoane care au fost arestate în urma tentativei de lovitură de stat. Decretul prevede eliberarea deţinuţilor care au de executat cel mult doi ani de închisoare sau mai puţin şi punerea în libertate condiţionată a celor care au executat cel puţin jumătate din pedeapsă. Decretul exclude persoanele care au comis crime, violenţe domestice, abuz sexual, terorism sau crime împotriva statului. Măsurile nu se vor aplica infracţiunilor comise după data de 1 iulie 2016. Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdağ, a afirmat că această acţiune va duce la eliberarea a 38.000 de persoane, adăugând că nu e vorba de o graţiere sau de amnistie, ci de eliberarea condiţionată a deţinuţilor.  În urma loviturii de stat au fost reţinute peste 35.000 de persoane, dintre care 17.000 au fost plasate sub arest, iar alte zeci de mii de persoane au fost suspendate în cadrul unui amplu proces de epurare a sistemelor de justiţie, ordine, educaţie şi militar din Turcia. Preşedintele turc Tayyip Erdogan îl acuză pe Gulen că a pus bazele unui organizaţii care încearcă să se infiltreze în instituţiile de stat şi să construiască o “structură paralelă” scopul final fiind acela de a prelua puterea în Turcia.