Summit 2018: China – UE

0
364

Cel de-al 20-lea summit China – UE, organizat luni, la Beijing, s-a finalizat cu o declarație comună privind promovarea multilateralismului, comerțului deschis și echitabil, având ca centru de greutate regulamentele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Declarația comună de la finalul summit-ului conturează cu pregnanță o intenție de mai mare apropiere a intereselor economice UE – China, la care se adaugă schimburile de tehnologie. Anunțul președintelui CE, Jean Claude-Juncker, președintelui Consiliului European, Donald Tusk, și premierului chinez, Li Kekiang, nu poate fi disociat de războiul comercial declanșat de SUA la adresa Chinei. Liderii europeni, între care s-a aflat și comisarul european Corina Crețu, au fost primiți de președintele Xi Jinping, împreună convenind asupra consolidării relațiilor de cooperare între cele două părți.