Comisia Europeană cere României „paşi urgenţi” către independenţa justiţiei

0
114

Comisia Europeană (CE) recomandă ca Guvernul şi instituţiile cheie din România să îşi demonstreze angajamentul faţă de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept şi independenţei justiţiei printr-o serie de „paşi urgenţi”, conform proiectului raportului privind MCV obţinut de Mediafax, raport care urmează să fie publicat astăzi de CE. Totodată, Comisia face o serie de recomandări în privinţa reformelor de care România are nevoie pentru a se menţine progresul înregistrat sub MCV: să adopte imediat şi să publice o ordonanţă de urgenţă care să anuleze Ordonanţa de Urgenţă nr.38/2012 (n.r. – privind modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale); să adopte imediat şi să publice o ordonanţă de urgenţă care să anuleze Ordonanţa de Urgenţă nr.41/2012 (n.r. – privind modificarea Legii de organizare a referendumului); să respecte condiţiile constituţionale de emitere a ordonanţelor de urgenţă pe viitor; să asigure publicarea imediată a tuturor actelor în Monitorul Oficial, inclusiv a deciziilor Curţii Constituţionale; să le ceară tuturor partidelor politice şi autorităţilor guvernamentale să respecte independenţa justiţiei, cu angajamentul de a pedepsi orice membru al Guvernului sau al vreunui partid care subminează credibilitatea judecătorilor criticând deciziile justiţiei sau punând presiune pe instituţiile judiciare; să numească un Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul tuturor partidelor, printr-un proces obiectiv şi transparent, care să conducă la selectarea unei personalităţi cu o autoritate, integritate şi independenţă necontestate; să introducă un proces transparent de nominalizare a Procurorului General şi al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; să nu numească miniştri cercetaţi pentru integritate, miniştrii aflaţi în astfel de situaţii trebuie să demisioneze; să adopte proceduri clare, care să ceară demisia membrilor Parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate şi conflicte de interese sau condamnări finale pentru corupţie la nivel înalt.

Având în vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport în cadrul MCV privind România până la sfârşitul anului 2012. În acest raport se va constata dacă îngrijorările exprimate privind respectarea statului de drept şi independenţa sistemului judiciar au primit răspuns adecvat şi dacă respectarea principiului democratic al separării puterilor în stat a fost restabilită. Comisia va monitoriza progresele cu atenţie, prin intermediul unor misiuni regulate, dar şi printr-un dialog strâns cu autorităţile din România şi din statele membre”, se arată în proiectul raportului.

La capitolul critici, CE reproşează Guvernului Ponta recentele presiuni făcute asupra judecătorilor Curţii Constituţionale, informează Realitatea TV. „(…)Ultimele evenimente scot în evidenţă îngrijorările despre ireversibilitatea şi sustenabilitatea reformelor. România trebuie să restabilească respectul pentru statul de drept şi trebuie să îşi revizuiască independemţa sistemului judiciar. România poate recâştiga încrederea partenerilor europeni doar dacă dovedeşte că statul de drept primează în faţa intereselor de partid şi că toate părţile respectă sistemul judiciar, inclusiv la nivel constituţional, şi că reformele sunt ireversibile. Comisia este îngrijorată de recentele presiuni făcute de membrii Guvernului României şi de politicieni cu greutate asupra CCR: acestea sunt intervenţiile inacceptabile împotriva unui sistem judiciar independent. Guvernul român şi toată clasa politică trebuie să respecte separarea puterilor în stat”, se arată în raportul CCR.

Premierul Victor Ponta a anunţat că va veni astăzi în faţa Parlamentului, pentru a prezenta răspunsul transmis CE în urma celor 11 întrebări primite din partea preşedintelui Jose Manuel Barroso.