Nimic nu i se „leagă” preşedintelui Camerei Deputaţilor şi liderul PNL, într-un moment în care funcţia de preşedinte al partidului este pusă „la bătaie”. Se vede părăsit, de la o zi la alta, de tot mai mulţi, care îi făcuseră galerie, de-a lungul timpului, în perspectiva congresului din luna septembrie, dar asta nu e totul. Fiindcă aşa se întâmplă în viaţă: un necaz nu vine niciodată singur. Nu e mai puţin adevărat că şi Ludovic Orban are o adevărată vocaţie de a comite gafă după gafă, şi de a recepţiona bobârnac după bobârnac. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis ieri, cu unanimitate de voturi, faptul că numirile făcute de coaliţia de guvernare la Televiziunea Română şi Radioul Public sunt neconstituţionale. La 11 mai a.c., Camera Deputaţilor şi Senatul votaseră, în plenul reunit, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de 6 luni, şi a lui Liviu Popescu în poziţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune. Sesizarea PSD a fost admisă de CCR şi hotărârile parlamentare privind cele două numiri anulate. Deşi povestea este cunoscută, să o reamintim: propunerea Ramonei Săseanu, fost redactor la TVR Craiova, i-a aparţinut – în exclusivitate, lui Ludovic Orban, care şi-a justificat acţiunea în BPN al PNL, prin mesajele dezlănţiute pe Facebook, în timpul campaniei electorale şi premergător acesteia, -dar inoperante- ale Ramonei Săseanu împotriva… Liei Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei. Alt argument, cât de cât serios n-a fost invocat. Prima consecinţă a deciziei CCR este de ordin juridic: toate dispoziţiile semnate de Ramona Săseanu, pe mandatul de director interimar, sunt lovite de nulitate. Ceea ce nu e deloc o bagatelă. După ce a rezolvat operativ problema conducerii la TVR, Ludovic Orban a făcut acelaşi lucru şi cu Renate Weber, despre care a motivat că nu a fost Avocatul Poporului, ci avocatul… PSD. Argument forte. O altă voce de tenor, a ajustificat măsura prin faptul că Renate Weber a fost numită pe vremea lui… Liviu Dragnea. Ceea ce era un capăt de lume. Respingerea rapoartelor anuale pentru TVR şi pentru Avocatul Poporului s-a făcut… în viteză şi pe „repede înainte”, într-o desconsiderare fără margini a ceea ce conţineau acestea. În şedinţa comună a comisiilor juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au respins rapoartele de activitate pe ultimii trei ani, la Avocatul Poporului, fără dezbateri, fără dialog, un ping-pong de vorbe, fără comunicare. Execuţie curată. S-au scos la suprafaţă toate resursele de ipocrizie, caraghioslâc şi trivialitate, într-o stilistică subliceală. Şi o veselie de piculină cu accente de joagăr. Debarcarea Doinei Gradea de la TVR şi a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului s-au constituit în mostre de inabilitate politică. Este adevărat acum că, Renate Weber –avocată de profesie, ştiutoare de carte, cunoscătoare a legislaţiei europene şi autohtone- i-a deranjat pe toţi, intrând în coliziune cu guvernul condus de Ludovic Orban, când i-a atacat la CCR o ordonanţă de urgenţă din cele 25, confecţionate într-o noapte, în care se permitea spitalelor private să aibă acces la fonduri publice, un acces care nu era controlat. La vremea respectivă CCR i-a dat câştig de cauză. Cum PSD a depus sesizare şi în acest caz, deznodământul la CCR s-ar putea să fie acelaşi ca în cazul TVR şi Radioului Public. De altfel, Renate Weber le-a atras atenţia „adversarilor” ei: ca o garanţie a independenţei, nici Constituţia şi nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot. La atâta inabilitate, frapantă necunoaştere a spiritului legislaţiei în vigoare, catastrofală consiliere, Ludovic Orban, pe „culmile intransigenţei”, ar mai putea avea o singură iniţiativă temerară, care să îl fixeze în istorie. Să ceară desfiinţarea CCR.