„City Stock” – rezidenţă culturală pentru fotografi

0
490

Artiștii fotografi din toată țara sunt invitați de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova să se înscrie pentru rezidența de creație fotografică „City of Stock”, organizată în perioada 9-13 iulie 2018, „pentru a descoperi mediul cultural  şi realitatea socială în care cu toţii activăm, cuprinzând în imagini şi ansamblul arhitectural zonal al monumentelor de patrimoniu”. Vor fi selectaţi 5 artişti, iar criteriile vor avea ca suport CV-urile participanţilor şi experienţa în domeniu, urmărindu-se specificul „fotografie urbană”.

Pentru buna desfăşurare şi organizare a rezidenţei, fiecare participant va avea ca temă de studiu o zonă a Craiovei. Astfel, întreg municipiul va fi împărţit în 5 zone de interes: Zona 1 – 1 Mai, Romaneşti, Popoveni-Luncă; Zona 2 – Brazda lui Novac, Bariera Vâlcii; Zona 3 – Centru; Zona 4 – Craioviţa; Zona 5 – Siloz, Valea Roşie, Sărari. Perioada de trimitere a documentelor pentru înregistrare din partea participanţilor este 15-30 iunie 2018.

Regulamentul şi fişa de înscriere se regăsesc pe site-ul instituţiei: http://www.tradem.ro/anunturi/

Informaţii suplimentare la adresa de mail tradem@tradem.ro