Ministrul Mircea Duşa, în vizită la Deveselu

0
376

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, efectuează marţi o vizită în localitatea Deveselu, unde vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă. Autorităţile locale din Deveselu au anunţat în ziua precedentă că toate investiţiile în infrastructura rutieră şi de utilităţi din comună, finanţate din fonduri guvernamentale, sunt în grafic, iar primul obiectiv, care trebuia finalizat în luna iunie – drumul de acces spre baza militară Deveselu – a fost dat în folosinţă, lucrările de modernizare şi reabilitare ale acestuia fiind recepţionate pe 17 iunie. Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a dat asigurări că şi staţia de epurare a apei, al doilea obiectiv ce trebuia realizat în această vară, va fi pusă în funcţiune până în luna septembrie. Staţia de epurare a fost achiziţionată şi urmează a fi montată în lunile iulie şi august, în paralel cu lucrările de finalizare a sistemului de alimentare cu apă potabilă în localitate. Guvernul va asigura fondurile pentru investiţiile în infrastructura rutieră şi de utilităţi a localităţii Deveselu, suma fiind de 18 milioane lei. Toată localitatea Deveselu va avea până la finalul anului viitor sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, drumuri asfaltate, staţie de epurare a apei.