Domnul Deca, de la Prefectura Dolj, a plecat… în China!

1
407

Ca să-i treacă, pesemne, de urât, de deochiul vrăjmaşilor politici şi de spaima năstruşnică a Dunării umflate, în amonte, cum au anunţat hidrologii că va intra şi la Baziaş, reprezentantul Guvernului în teritoriu, numitul Deca Cristian Marius, s-a văzut cooptat într-o delegaţie, altminteri cu rostul ei, deplasată în China, ca răspuns la vreo invitaţie. Prietenoasă. Imediat după Înălţare. Că tot i-a zis, pe la cimitirul Sinesca, de Ziua Eroilor, subprefectul Ionel Ciobotea, „Înviere”. Acum, de bună seamă, s-a considerat probabil că, şi dacă vine cu debit mărit, adică furioasă, Dunărea, şi dacă mai e domolită prin lacul de acumulare de la Porţile de Fier I, grănicerul ei capabil să o strunească nu ar fi fost oricum reprezentantul guvernului la Dolj. Care a făcut şi el rost de o slujbă rezonabilă, în vara trecută, mai întâi pe la APIA Dolj, unde a zăbovit vreo două luni, că s-a asigurat pentru orice eventualitate şi pe la Direcţia de Asistenţă Socială din Primăria Craiova, unde a candidat pentru postul de inspector, care te înveşmântează, identic, ca funcţionar public, semn că atunci când omul e capabil,  adică vrem să spunem „competent”, răzbeşte la orice fel de testare. Şi la APIA, şi la Direcţia de Asistenţă Socială, şi la ce o mai fi. Polivalenţă autentică! Mult a luptat pe baricadele opoziţiei până a dobândit acest statut privilegiat Deca Cristian Marius. Noi, mai naivi şi mai milostivi, credeam că aflăm de vreo vizită discretă, divulgată de ziarişti, pe la Jilava, la Gigi Becali, care „îl unsese”, în urmă cu nişte ani, şef la PNG Dolj, după ce îl deposedase, cu scandal, de arhivă pe Nicu Minae. Vax asemenea aşteptări! Domnul Marius Cristian Deca s-a văzut răsplătit, pentru truda neobosită pe aceste meleaguri istorice, cu cooptarea într-o delegaţie pentru China. Cu vreo două săptămâni înainte, se repezise şi pe la Nantes-Metropole, pentru o chestiune cu romii. Problemă rezolvată. Revenim. Mister deplin pentru noi, aşadar, altminteri obişnuiţi cu aşa ceva, dar probabil şi pentru prea serioşii amfitrioni chinezi, ahtiaţi ai muncii, care au văzut, dar au şi făcut multe minuni ale pământului. Ce să le spună, de pildă, Marius Deca? De experienţa în administraţia publică nu are sens să chicotească, lipsit fiind de orice expertiză abilitată şi de orice vocaţie. Vreo fineţe elitistă nu este. Să elogieze deschis ceea ce vede, adică să-şi manifeste uimirea, nu prea e recomandabil, pentru un „liberal” anti-comunist şi anti ce o mai fi. De revigorarea prieteniei cu chinezii, adormită la un moment dat, vedem că se ocupă liderul PDL, Vasile Blaga, care, însoţit de Emil Boc, Anca Boagiu, Andrea Paul şi Gheorghe Flutur, se află în China, unde a făcut o declaraţie insolită pentru Radio China Internaţional, iritând la culme europarlamentarul Monica Macovei. Aceasta, ca o ultra-conservatoare devotată, a considerat „incredibilă şi şocantă” declaraţia lui Vasile Blaga. În final, să subliniem umorul involuntar, „cu specific românesc”, al prezenţei sale într-o delegaţie, care se duce la Beijing şi pentru a convinge investitorii de acolo să privească pe harta lumii unde e Craiova şi Doljul. Patria prazului. Că va vorbi mai puţin sau deloc, asta are mai puţină importanţă. Gândul său va zbura în permanenţă la cotele apelor Dunării.

1 COMENTARIU

Comments are closed.