Despre raderea la două brice

Am urmărit pe forumul ziarului „Cuvântul Libertăţii” savuroasa punere la punct în urma articolului «Lia Olga Vasilescu sau „eu şi numai eu”». Am zâmbit o vreme, fiindcă unii postaci au făcut-o cu haz şi eu cred că anecdota primează. Câţiva filfizoni clociţi, prevalându-se de cagula conferită de spaţiul virtual, au etalat chef de trosneală, prin ucazuri debile, în limbaj de tejghetar, semn nu atât de obedienţă faţă de noul primar, cât de grobianism îndestulător. Anumite lucruri sunt serioase, altele grave. Vreo două, aiuritoare. Celor serioase aş vrea să le răspund. Şi, mai ales, în final, celei de „subtilitate semantică”. Mi s-a oferit o alternativă: ori sunt anti-PSD-ist, ori sunt pro-PSD-ist ostil „noului pol de putere în PSD (Olga-Manda-Gust-Zgonea)”, de care ne este frică. Eu zic că tremurăm, mai ales de virtuţile reformatoare ale tandemului Manda-Gust, cărora le scriem numele ţinându-ne de nas, ajunşi în Parlament fără să ştie pe unde au lucrat anterior. Până recent, identic, cu acelaşi zel şi indignare populistă, ne trosneau pe forum pedeliştii, mureau cu noi de gât, cu un fost reprezentant de-al lor, priponit o vreme în capul Prefecturii Dolj, aflându-ne prin instanţele de judecată. Doi bani n-a dat PSD Dolj pe o asemenea întâmplare, aşa, de morgă… democratică, cum n-au dat nici PDL sau PNL, deşi era vorba de atingerea libertăţii de exprimare a presei locale. Cu Antonie Solomon, din şapte ani de mandat efectiv, opt ani am fost în relaţii cvasi-îngheţate, rareori convenţionale şi prea puţin afabile. N-a fost pentru noi un măr rotund şi plin, ca să lămurim lucrurile din capul locului. N-am de gând să aleg răul cel mic. În schimb, voi lua cele două capete ale alternativei anunţate şi le voi pune faţă în faţă. Pe noul primar al Craiovei, rezultat în alegerile locale, îl cunosc mai bine decât orice alt alegător. A stat câţiva ani lângă noi, la cotidianul „Cuvântul Libertăţii”. Şi-a modificat mult chimia de atunci, când, oricum, nu era bănuită de o gândire dubitativă. N-ar fi nimic rău în asta dacă, încet, încet, bălmăjeala politică autohtonă n-ar fi plasat-o în centrul vârtejului, căzând victimă unei iluzii de sine înduioşătoare, până la un punct. Spus pe româneşte, „eu şi numai eu” e un semn de „slavă deşartă”, pe bază de paloare. O îmbăţoşare gratuită. O hiperbolizare a meritelor personale. Alegerea sa este isprava semnificativă a unei cariere politice parlamentare de peste 12 ani. Însă, cu ajutorul consistent, ca să nu spunem exclusiv, al partidului. Asta exprimă datele din procesele-verbale privind centralizarea voturilor: USL – 64.441 voturi (55,3%) la consilierii locali municipali, unde votul a fost politic; Vasilescu Lia Olguţa (USL) – 57.383 voturi (45,6%). A existat o miză politică imensă. În 108 din 168 de secţii de votare s-a plasat în faţa contracandidatului său Antonie Solomon. Ion Prioteasa a obţinut şi el, la nivelul Craiovei, nu al judeţului, cum delirează un postac prizonier al caniculei, 78.351 voturi (62,9%). La nivelul Doljului, preşedintele Consiliului Judeţean a obţinut 192.568 voturi (59,2%). Opţiunea electoratului a fost, aşadar, clară. Cu alte cuvinte, s-a plasat mult peste candidatul partidului la Primăria Craiova. După orice logică din lume, dacă interesează aşa ceva, susţinerea partidului propriu (PSD) s-a dovedit salutară. Recunoştinţă deplină meritau militanţii partidului şi liderii acestuia, la nivelul judeţului şi al municipiului. Gest de onestitate. Amploarea „revoltei” pe care am stârnit-o este de luat în seamă, descumpănitoare este subţirimea argumentelor din reproşuri. Cunosc bine PSD-ul de la Dolj. Mult mai bine decât noul primar al Craiovei. Îi ştiu şi metehnele şi bine ar fi să nu comită aceleaşi turpitudini ca PDL Dolj. Dar, vorbă veche, fiecare doarme cum îşi aşterne. Duios sună şi mesajul „Canţăre, tot comunist împuţit ai rămas”. Eruptă din câmpul aşa-zis pesedist sau liberal, insanitatea dă bine. Ca o apoftegmă. Care rimează cu flegmă. În „Condiţia umană” scrie aşa Andre Malraux: „Când un muncitor nu găseşte unde să se angajeze, devine comunist”. Citatul e interesant. Şi ar merita un comentariu mai larg. Glaucomurile netratate se răzbună prin anonimele zglobii. Şi acum un răspuns pentru „pruteanu”, care mă trimite la DEX ’98 în legătură cu folosirea verbului „a calchia”, derivat din franţuzescul „calquer”. Termenul nu e o licenţă lingvistică proprie, cum mi se atribuie, şi este uzitat. Le Petit Larousse Illustre, 1980, spune aşa despre calquer: „reproduire un dessin sur un papier transparent qui le recouvre: calquer une carte. Fig: imiter servilement”. Traducerea e inutilă. Avez-vous compris? Oricum, observaţia rămâne interesantă, fie şi pentru izul ei intelectual. Raderea la două brice devine anevoios suportabilă. Până la saţietate am citit şi recitit „Memoriile mandarinului valah”, trimis la puşcărie de comunişti după ce îi apărase gratis în sute de procese. Fireşte, n-am luat-o razna să mă compar cu Petre Pandrea. Să-i salutăm, aşadar, pe învingători. Temperat. Cum unii suntem mai temporari ca alţii, viaţa însăşi e temporară, a spune adevărul neconvenabil deranjează. Şi asta de multă vreme.