„Lăutăreşte” despre intenţia consacrării unei noi formule de organizare teritorială

Politicieni de duzină, analişti consacraţi şi neconsacraţi, ziarişti mai mult sau mai puţin avizaţi şi-au dat cu părerea în ultimele zile despre intenţia Guvernului de modificare a organizării administrative „pe picior” a teritoriului ţării. Cu rare excepţii – acad. Dinu C. Giurăscu, prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu, ziariştii Radu Tudor şi Emil Hurezeanu – discuţiile n-au relevat altceva decât o necunoaştere reală a istoriei recente, dar şi dificultăţile insurmontabile ale acceptării unei noi arhitecturi administrativ-instituţionale, în viziunea propusă de Guvern. Primii care s-au arătat iritaţi au fost reprezentanţii UDMR, principalul aliat al partidului de guvernământ. Evident că tonul amatorismului, în toată dezbaterea, l-a dat premierul Emil Boc, de-a dreptul straniu în toate intervenţiile sale pe această temă. De pildă joi, 16 iunie a.c., a opinat că Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările ei ulterioare, nu obligă la un scrutin popular, la nivel judeţean, în cazul modificării hotarelor acestuia. Ori articolul 13 – Capitolul III – din legea menţionată, tocmai aşa ceva stipulează expres. Propunerea USL, avansată în urmă cu o săptămână în faţa aleşilor locali, la Palatul Parlamentului, proiecta viziunea ca organizarea administrativ-teritorială a României să cuprindă comuna, oraşul (municipiul), judeţul şi regiunea de dezvoltare, cu personalitate juridică, ceea ce ar atrage după sine crearea autorităţilor publice corespunzătoare acestor entităţi, dar şi posibilitatea adevăratei descentralizări şi a unei alte capacităţi administrative. Prin inabilităţile de până acum, numai bine că s-a dezgheţat un conflict stins cu comunitatea maghiară din judeţele în care aceasta este majoritară, retensionând relaţiile Bucureştiului cu Budapesta, via UDMR. Fiindcă acceptarea „regionalizării”, ca unitate administrativ-teritorială, situată imediat sub nivelul central, pe lângă faptul că este împotmolită de prevederile actualei Constituţii, nu poate presupune desfiinţarea judeţelor existente, ca formă de organizare administrativ-teritorială istorică. Cum este posibil să fie ocultat faptul că fostele regiuni, în număr de 18, rezultate în urma Constituţiei din 1952, când ţara se afla sub ocupaţie sovietică, aveau ca subdiviziuni administrativ-teritoriale „raioanele”, oraşele şi comunele, iar anterior, 1948-1952, existaseră şi „plăşile” pe lângă raioane. Toată lăutăria despre intenţia consacrării unei noi formule de organizare teritorială, prin comasarea judeţelor, care impune obligativitatea consultării voinţei cetăţenilor, nu evidenţiază vreun criteriu ferm, sociologic sau economic, avut în vedere, studii de impact, şi nici nu ţine seama de tradiţia istorică. A mai clama că o asemenea amplă lucrare, de maxim interes naţional, poate fi promovată prin asumarea răspunderii Guvernului, nu înseamnă altceva decât iresponsabilitate. Noţiunea de administraţie publică de nivel intermediar este definită în literatura de specialitate ca reprezentând activitatea executivă având ca finalitate realizarea unor valori politice locale, autonomia faţă de stat, care reprezintă colectivităţile situate în perimetrul unităţilor administrative de nivel intermediar, integrate în sistemul politico-administrativ. Cu alte cuvinte, până acum, de la lansarea acestei teme, suntem martorii unor şuete, pe o problemă de importanţă covârşitoare.