Dolj: fără probleme în teritoriu, la procesul electoral

0
158

De la începerea procesului de vot, pentru cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale,  și , până la  ora 11:30, când a fost emis comunicatul de presă, în județul Dolj, nu au fost înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. “O atenție deosebită va fi acordată soluționării, cu celeritate, a sesizărilor care au legătură cu alegerile. Obligația de a lua măsurile necesare,  pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții,  revine președinților Birourilor electorale ale Secțiilor de votare, care au atribuții și în afara Secției de vot, în jurul acestora, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri. Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Vă reamintesc că președintele Biroului electoral al Secției de votare este responsabil de luarea tuturor măsurilor necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, iar angajații MAI au obligația de a duce la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, circumscrise activităților de ordine. Pentru exercitarea votului, cetățenii români pot folosi unul dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, documente de identitate care trebuie să fie valabile”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dolj .