Fonduri europene pentru Universitatea din Craiova

0
770

Primul din cele șapte proiecte câștigate de Universitatea din Craiova a fost semnat pe 14 mai 2020, la sediul ADR SV Oltenia de către Rectorul Universității din Craiova, Cezar Ionuț SPÎNU, și Directorul General ADR SV, Oltenia Marilena BOGHEANU. Toate cele şapte proiecte au o valoare eligibilă de peste 30 milioane EURO au fost depuse în cadrul  Programului Operaţional Regional 2014-2020 și urmăresc, pe lângă reabilitarea întregului campus de pe bulevardul Decebal, și construirea unei săli de sport, a unui centru de cercetări agricole precum și reabilitarea a două cămine studențești.

 30 de milioane de lei pentru facultățile cu profil electric ale UCV

Proiectul „REABILITARE ȘI MODERNIZARE SPAȚII ÎNVĂȚĂMÂNT – CORPURI A(C8), B(C9), C(CI0) DIN COMPLEXUL FACULTĂȚILOR CU PROFIL ELECTRIC” propune refacerea structurii de rezistență și consolidarea acesteia în paralel cu remodelarea fațadelor clădirilor cu dezafectarea elementelor prefabricate din beton armat, cu rol decorativ și refacerea, acolo unde este cazul, a zidăriei pereților exteriori.

Îmbunătățirea și eficientizarea circulațiilor verticale mecanizate se va face prin utilizarea puțurilor de lift existente, care permit instalarea a două ascensoare noi și adăugarea unui nou ascensor exterior, pe fațada de Vest. Sistemele celor trei vor fi sincronizate și se va elibera vizual culoarul care le conectează.

Vor fi modernizate nu mai puţin de 30 de săli de învățământ, dintre care 15 laboratoare (5 laboratoare – corpul A și 10 laboratoare – corpul C), 4 săli de seminar (corpul A) şi 11 săli de curs (10 săli de curs – corpul A și una – aula – corpul B).

Pentru realizarea proiectului a fost solicitat şi obţinut un ajutor financiar nerambursabil de 29.980.580,00  (100%) lei (valoare cu TVA), contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile fiind de 0 lei.

Sprijin pentru viitoare investiţii în Universitatea craioveană

Excelenta colaborare a universitarilor craioveni cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia va merge mai departe în beneficiul învăţământului oltean. Cu ocazia semnării acestui prim proiect, a fost stabilită şi strategia pe noul exercițiu financiar european pentru finanțarea următoarelor proiecte strategice ale universității: Parc tehnologic universitar IT (S200), clădirea centrală (corpul A – Facultățile de Economie și Administrare Afacerilor și Horticultură), halele de pe strada Câmpia Izlaz și construcția unui bazin de înot în campusul Facultății de Educație Fizică și Sport. Pe lângă toate acestea, strategia include şi modernizarea căminelor 1, 11, 13, dedicate studenţilor veniţi la studii în Craiova.