Două avioane de pasageri care efectuau curse pe rutele Liverpool-Alicante şi Dusseldorf-Faro au solicitat permisiunea pentru a ateriza de urgenţă la câteva minute distanţă când se aflau deasupra Franţei, fiind redirecţionate pe aeroportul din Bordeaux. Un prim avion al companiei aeriene Ryanair care efectua un zbor pe ruta Liverpool-Alicante (Spania) a solicitat să aterizeze de urgenţă, decretând stare de alertă la bord prin emiterea codului 7700. Câteva minute mai târziu, un alt avion, al companiei germane Germanwings, care decolase din Dusseldorf şi trebuia să ajungă în Faro (Portugalia) a trimis aceeaşi solicitare. Ambele avioane se aflau în spaţiul aerian francez când au emis alertele, fiind redirecţionate spre aeroportul din Bordeaux. Un purtător de cuvânt al companiei Ryanair a declarat că nu este vorba de o aterizare forţată cauzată de o alertă teroristă, ci codul de alertă a fost emis din cauza unui pasager căruia i s-a făcut rău. “Zborul de le Liverpool la Alicante a fost redirecţionat la Bordeaux după ce unui pasager i s-a făcut rău. Echipajul a solicitat acordarea asistenţei medicale, avionul a aterizat normal, pasagerul a fost debarcat şi preluat de medici pentru investigaţii ulterioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Ryanair. Situaţia de la bordul avionului Germanwings a fost una similară, piloţii solicitând permisiunea de a ateriza de urgenţă după ce un pasager a acuzat probleme cardiace. Luni seară, un alt avion Germanwings care efectua o cursă internă în Germania (Dresda-Dusseldorf) a aterizat de urgenţă, după ce echipajul a anunţat că a detectat fum în cabina piloţilor.