Luni, 18 mai a.c., în jurul orei 11.30, efectivele Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Segarcea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni specifice pe raza comunei Cîrna, în zona bazinului piscicol nr. 2, au depistat doi tineri ce aveau asupra lor plase de pescuit tip monofilament. Jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, iar în urma verificărilor efectuate au găsit asupra numiţilor T.V., de 17 ani şi T.G. de 15 ani, ambii din loc. Cîrna, în doi saci, mai multe plase monofilament cu o lungime totală de 600 metri. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiuni deţinerea şi utilizarea la pescuit de plase monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi au fost înaintate organelor competente pentru soluţionare.