Poliţiştii au protestat, ieri, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, împotriva Proiectului de Lege privind măsurile de încadrare a Ministerului Administraţiei şi Internelor în bugetul aprobat pentru 2011 care prevede disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. Între protestatari s-au aflat şi poliţişti doljeni din cadrul SNPPC, sindicat care a organizat manifestarea şi care au declarat că vor protesta din nou, întrucât deputaţii au amânat, pentru a doua oară, dezbaterea proiectului.
În ciuda faptului că multe voci se ridică împotriva disponibilizărilor din Poliţie, Jandarmerie şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, pe motiv că aceasta nu este cea mai bună soluţie de “modernizare” a sistemului, aşa cum susţine ministrul Administraţiei şi Internelor, perspectiva cadrelor care îşi desfăşoară activitatea în sistem este mai degrabă sumbră. S-au făcut tot felul de calcule matematice şi s-a stabilit că trebuie daţi afară aproape 10.000 de oameni. Este vorba despre oameni care au familii, care poate nu au alte surse de venit şi cărora nu li se oferă nici o alternativă. Culmea este că, în acelaşi timp, tot ministerul de resort anunţă că se scot locuri la concurs pentru cei interesaţi să devină poliţişti, jandarmi sau pompieri.
Pentru că ieri, în Camera Deputaţilor, ar fi trebuit să se voteze proiectul de lege care prevede reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru încadrarea în cheltuielile bugetare, proiect de lege care ar avea drept consecinţă disponibilizarea a aproape 10.000 de angajaţi din structurile MAI, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – SNPPC, afiliat CNS „Cartel ALFA”, au organizat o manifestare de protest. Deşi organizatorii s-au aşteptat la o prezenţă numeroasă, de peste 5.000 de poliţişti şi membri ai familiilor acestora, ieri, în Piaţa Constituţiei s-au strâns aproximativ 300 de persoane venite din toată ţara. Mulţi au renunţat dezamăgiţi de faptul că, oricât de tare şi-ar striga problemele, factorii de decizie se prefac că nu-i aud. Au fost însă şi din cei care au ţinut totuşi să fie prezenţi în Capitală, printre aceştia numărându-se şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj. Deputaţii au amânat, însă, dezbaterea pe proiectul de lege privind concedierile din Ministerul de Interne, astfel că sindicaliştii vor ieşi din nou în stradă. “Noi am venit la Bucureşti şi am participat la această acţiune întrucât vrem să atragem atenţia asupra faptului că adoptarea legii care prevede disponibilizări în sistem aduce prejudicii în primul rând siguranţei cetăţeanului. Pentru că astăzi (n.r. – ieri) s-a amânat dezbaterea în Camera Deputaţilor, va fi stabilit un nou calendar de proteste şi vom fi şi noi prezenţi, din nou aici”, ne-a declarat Laurenţiu Mihăiţoaia, preşedintele Biroului Teritorial Dolj al SNPPC.