A mai rămas foarte puţin timp până la admiterea la liceu. Unităţile şcolare îşi prezintă astăzi oferta educaţională la „Bursa ofertei şcolare”, care se desfăşoară, pe tot parcursul zilei, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Elevii de gimnaziu nu se mai pregătesc însă pentru a se înscrie în clasa a IX-a. Mediile de admitere scad anual, în judeţul Dolj. Absolvenţii clasei a IX-a devin liceeni chiar şi cu medii de 4. Şi nu sunt doar câteva cazuri izolate. Învăţământul preuniversitar se confruntă cu un fenomen care s-a extins rapid. Dacă în 2009 erau şapte unităţi şcolare cu astfel de elevi, în 2010 numărul lor s-a dublat.
Situaţia a fost determinată de schimbările operate anual în metodologiile de admitere. S-au impus noi formule de calcul a mediei elevilor, care mai întâi au diminuat importanţa organizării unui examen naţional de admitere în clasa a IX-a, iar mai apoi au şters şi criteriile de performanţa minimă pentru a trece de la ciclul gimnazial la cel de liceal. Media 5 nu mai reprezintă o condiţie obligatorie pentru a deveni licean, deşi absolvenţii de gimnaziu sunt supuşi unor evaluări naţionale.
Admiterea la liceu, transformată într-o formalitate
Notele şi evaluările suplimentare sunt criterii de departajare valabile doar pentru unităţile de învăţământ în care concurenţa este foarte mare. Acestea sunt însă puţine. La majoritatea, admiterea la liceu a devenit o simplă formalitate, care atrage scăderea performanţei şcolare în rândul elevilor. Fapt dovedit chiar de ultimele medii de admitere trecute de unităţile de învăţământ de nivel liceal în broşura prin care îşi prezintă oferta educaţională.
În 2009, Grupul Şcolar „Matei Basarab”, Grupul Şcolar „Traian Demetrescu”, Grupul Şcolar „George Bibescu”, Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Auto Căi Ferate, Grupul Şcolar Transporturi Auto din Craiova, Grupul Şcolar Agricol Cârcea, Şcoala de Arte şi Meserii Daneţi aveau minimum două specializări la care au admis elevi cu medii de până la 4.90. În plus, o bună parte din acele clase nu s-au realizat la efective maxime, rămânând şi multe locuri libere. În 2010, fenomenul şcolilor cu elevi care deţin cunoştinţe generale evaluate sub media 5 au primit şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „C. D Neninţescu”, Liceul Teoretic Amărăştii de Jos, Grupul Şcolar „Ştefan Anghel” Băileşti, Grupul Şcolar „Gheorghe Magheru” Cetate, Grupul Şcolar „Alexandru Macedonski” Melineşti, Liceul „George Ştefan Marincu” Poiana Mare.
Doar nouă licee au medii mari de admitere
Din cele 41 de licee existente în Dolj, doar nouă menţin stacheta ridicată, selectând elevi cu medii care nu coboară sub 8. Cea mai mare concurenţă rămâne în continuare la colegiile centrale – „Carol I”, „Fraţii Buzeşti”, „Elena Cuza”. Acestea sunt singurele unităţi liceale din judeţul Dolj care au reuşit să menţină clasele de bilingv. Pe scara ierarhică urmează Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” şi Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”. La nivelul judeţului Dolj elevi cu medii mari sunt la Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat şi Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni.