Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” al Academiei Române – Grupul de Istorie Culturală (GRISCU), Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova – Catedra de Istorie şi Societatea de Ştiinţe Istorice – Filiala Dolj vă invită să luaţi parte la dezbaterea „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice 1500-2010”.
Evenimentul se desfăşoară astăzi, începând cu ora 11.00, în Sala 444 a Universităţii din Craiova, şi se bucură de prezenţa autorului cărţii cu acelaşi titlu, editată la „Polirom”, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu. Moderatori sunt dr. Nicolae Mihai (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, coordonator GRISCU) şi prof. univ. dr. Sorin Damean (Facultatea de Ştiinţe Sociale, şeful Catedrei de Istorie). Sunt aşteptaţi membri ai corpului universitar şi academic craiovean, reprezentanţi ai administraţiei şi mediului financiar local.
Bogdan Murgescu este cadru didactic la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, specialist în istorie economică şi socială. A fost bursier Alexander von Humboldt (1998-2000, 2006), cercetător invitat Central European University, Budapesta (2003). Participant cu lucrări la congresele internaţionale de istorie economicã de la Milano (1994), Madrid (1998) şi Helsinki (2006), la congresul internaţional de istorie economicã şi socială a Imperiului Otoman de la Heidelberg (1995), la congresul internaţional de studii sud-est-europene de la Bucureşti (1999), la alte 34 colocvii internaţionale desfăşurate la Paris, Budapesta, Cluj-Napoca, Istanbul, Varşovia, Hamburg, Iaşi, Dresda, Wolfenbüttel, Sinaia, Belgrad, Loveno di Menaggio, Bratislava, Ohrid, Viena, Prato, Frankfurt/Oder, Constanţa, Leipzig, Timişoara, Tutzing, Tokyo. A fost invitat să susţină conferinţe la Göttingen, Bamberg, Berlin, Pittsburgh, Budapesta, Yokohama, precum şi la EHESS, Paris.
A coordonat şi participat la proiecte de cercetare finanţate de Deutscher Akademischer Austauschdienst (DAAD), Center for Democracy and Reconciliation in Southeast Europe, European Science Foundation, Volkswagen-Stiftung şi CNCSIS. A fost distins cu premiile „Constantin C. Giurescu” al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, decernat la 17 aprilie 1996, pentru cartea „Istorie românească – istorie universalã (600-1800)” (Bucureşti, 1994), şi „Nicolae Iorga” al Academiei Române pe anul 1996, decernat la 11 decembrie 1998, pentru lucrarea „Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea” (Bucureşti, 1996). A mai publicat lucrările „A fi istoric în anul 2000” (2000), „Istoria României în texte” (coord., 2001), „Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie” (coord., „Polirom”, 2007).
«Pornind de la constatarea tot mai multor economişti, istorici, sociologi şi politologi că „istoria contează” („history matters”), mi-am propus să răspund la câteva întrebări: cum s-a ajuns la decalajele de dezvoltare existente în Europa de astăzi? Când s-au acumulat deosebirile de nivel economic dintre România şi celelalte ţări europene? Au existat momente când a fost posibilă depăşirea stării de subdezvoltare? De ce au eşuat aceste încercări? Au avut loc încercări comparabile în alte ţări europene? Au reuşit ele? De ce? Cum? În ce fel poate experienţa istorică să ajute al elaborarea unor politici eficiente în ziua de astăzi?». (Bogdan Murgescu, „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice 1500-2010”, Editura „Polirom”, 2010)