Ştiinţa speră la măcar un punct din deplasarea de la Mediaş unde întâlneşte pe U Cluj
„U” Cluj – „U” Craiova
Stadion: „Gaz Metan” – Mediaş, ora 18 (GSPTV)
U Cluj: M. Popa – Unguruşan, Pele, Abrudan, Bazzi – Ad. Cristea, Boştină, Menassel, Cojocnean – Machado, Tony. Antrenor: Ionuţ Popa.
„U” Craiova: Lung – Dănănae, Gugu, Zoro, D. Lopez – Stoica – Firţulescu, Prepeliţă, Nicolae, Fl. Costea – Subotici. Antrenor: Laurenţiu Reghencampf.
Arbitri: Ad. Comănescu (Rm. Vâlcea) – Gabriel Bârjac (Zalău), Petru Gaspar (Timişoara). Rezervă: Emil Voicu (Bacău)
Observatori: Stan Prodan (Alexandria), Daniel Gherasim (Bucureşti).
Universitatea intră în Săptămâna patimilor cu speranţa de a nu fi răstingnită în acest final de campionat. Cu o excepţie, în sezonul 2008-2009, Paştele i-a prins cu apa la gură în ultimii ani pe craioveni, implicaţi de fiecare dată în lupta pentru evitarea retrogradării. De această dată situaţia pare disperată. Egalul cu Rapidul şi victoria cu FCm Târgu Mureş nu au ameliorat substanţial postura Universităţii, în schimb jocul a căpătat o oarecare consistenţă, în special în faza defensivă. În echipă s-au strecurat şi câţiva puşti, animaţi de posibilitatea remarcării pe prima scenă în acest final de sezon, iar în atac Reghe l-a sacrificat pe Costea cel mic, aflat deja în preaviz şi evident mai interesat de obictivul european al Stelei decât de salavarea Ştiinţei. Fratele său îşi poartă în schimb crucea până la capăt în Bănie şi cu promisiunea dezlegării din vară ne arată crâmpeie din forma care l-a făcut golgheter în Liga I. De eficacitatea recăpătată a lui Florin se leagă în mare parte speranţele de salavare ale alb-albaştrilor, care au la dispoziţie 8 meciuri condensate în ceva mai mult de o lună pentru a recupera un ecart de minim 4 puncte, necesar rămânerii în prima ligă.
Marcatorii din tur au părăsit Craiova
Partida cu U Cluj intră în categoria celor „directe”, aredeleni având un avans de şase puncte în clasament, remontabile cu ajutorul unui succes astăzi. Partida se dispută pe teren neutru, la Mediaş, acolo unde „şepcile roşii” aşteaptă finalizarea arenei proprii. Din oraşul sibian alb-albaştrii s-au întors cu mâna goală la vizita anterioară, după un 0-1 controversat cu Gaz Metan, iar astăzi întâlnesc o formaţie care a luat patru puncte din două deplasări disputate în mare parte în inferioritate numerică, la Bistriţa şi în Gruia.
Chiar dacă U Cluj este nou-promovată, tradiţia confruntărilor directe, „studenţeşti” cum erau denumite pe vremuri, dintre cele două echipe înglobează 59 de meciuri. Ştiinţa a ieşit învingătoare în 31 dintre acestea, faţă de cele 15 succese ale clujenilor, înregistrându-se şi 13 egaluri. În deplasare alb-albaştrii au acumulat 9 victorii, pierzând de 14 ori şi terminând în alte 6 dispute la egalitate. În tur, cu 20.000 de spectatori pe „Ion Oblemenco” şi Victor Piţurcă pe bancă, Universitatea a câştigat fără probleme cu 3-0, golurile fiind marcate de trei jucători care a părăsit între timp echipa: Iliev, Dina şi Wobay.