Premierul Viorica Dăncilă, la Craiova : “Au început lucrările la primii kilometri de autostradă în Moldova”

0
457
 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, astăzi, că înţelege supărarea oamenilor, care reclamă ritmul în care s-a lucrat în infrastructura rutieră şi de cale ferată. Premierul a precizat că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar în privinţa drumului expres Craiova – Piteşti, Dăncilă a spus că acesta este deja în fază avansată. „Va avea o lungime de peste 121 km, are o valoare totală estimată de aproape 5 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărţit în 4 tronsoane. Contractele pentru proiectarea şi execuţia celor 4 tronsoane au fost scose la licitaţie în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 şi 2, au fost semnate deja în decembrie 2018. Practic, anul acesta tronsoanele 1 şi 2, în lungime de 57,55 km şi cu o valoare însumată de peste 2 miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Trebuie să precizez că licitaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost anulate în instanţă. În acest moment, documentaţia necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitaţie anul acesta”, a spus Dăncilă, la Craiova.